Atenție, impulsivitate și hiperactivitate.
744 de articoleAcest articol propune un cadru științific sistematic pentru studierea relațiilor potențiale dintre microbiota intestinală, factorii de mediu și patologia ADHD. Articolul pune accentul pe rigoarea metodologică și pe abordările bazate pe dovezi pentru a înțelege aceste sisteme biologice complexe, în loc să promoveze ipoteze speculative.
Această revizuire sistematică de tip scoping a sintetizat 51 de studii care au analizat ADHD-ul în rândul personalului militar, identificând asocieri puternice între ADHD și afecțiuni comorbide precum PTSD, depresia și tulburările legate de consumul de substanțe. Revizuirea a evidențiat rezultate profesionale complexe, inclusiv dificultăți legate de instruire, evoluția carierei și retenția personalului, recunoscând totodată dezbaterea în curs cu privire la faptul dacă aceste rezultate decurg din ADHD în sine sau din factori de mediu mai largi.
Acest studiu RMN a comparat 66 de copii cu ADHD cu 41 de subiecți sănătoși din grupul de control, măsurând cuplajul neurovascular și funcția sistemului glimfatic pentru a înțelege mecanismele neuronale care stau la baza simptomelor ADHD. Rezultatele au evidențiat reduceri semnificative ale cuplajului neurovascular în mai multe regiuni ale creierului la pacienții cu ADHD, iar un model de diagnostic care combină acești markeri cu durata somnului a demonstrat o potențială utilitate clinică.
Această revizuire sistematică a 30 de studii efectuate pe oameni a analizat dacă expunerea crescută la mangan este asociată cu un risc crescut de ADHD sau cu o severitate mai mare a simptomelor la copii. Dovezile au susținut în principal existența unei legături între expunerea ridicată la mangan și rezultate neurocomportamentale mai slabe, deși unele studii au raportat relații doză-răspuns inverse sau în formă de U.
Acest studiu stabilește pragurile diferenței clinice semnificative (CID) pentru Scala de autoevaluare a ADHD la adulți (ASRS), un instrument de măsurare a rezultatelor utilizat pe scară largă, constatând că reducerile de aproximativ 13,39 puncte reprezintă o îmbunătățire semnificativă. Cercetarea a combinat analiza literaturii de specialitate privind studiile clinice randomizate controlate (RCT) cu analiza secundară a datelor din studiile clinice privind stimularea transcraniană, utilizând metode clinice de referință validate.
Acest studiu de cohortă bazat pe populație analizează relația dintre tratamentul cu medicamente stimulante pentru ADHD și ratele de comitere a infracțiunilor la persoanele tratate, comparativ cu cele netratate. Cercetarea utilizează baze de date corelate din sistemele de sănătate și justiție pentru a evalua dacă tratamentul cu medicamente stimulante este asociat cu un risc redus sau crescut de comportament infracțional, atât la prima abatere, cât și în cazul recidivelor.
Acest studiu de tip caz-martor a comparat comportamentul de „phubbing” (ignorarea celor din jur în favoarea telefonului în contexte sociale) la 48 de adolescenți cu ADHD și 38 de subiecți sănătoși din grupul de control, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, utilizând scale de evaluare validate și criteriile de diagnostic din DSM-5. Cercetarea a examinat asocierile dintre comportamentele de „phubbing”, simptomele ADHD și severitatea sindromului de dezangajare cognitivă, pentru a aborda o lacună în înțelegerea modelelor de implicare tehnologică în tulburările de dezvoltare neurologică.
Acest studiu a analizat stima de sine, trăsăturile narcisiste și comportamentele agresive la 80 de băieți cu ADHD (cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani), comparativ cu 41 de subiecți sănătoși din grupul de control, pe baza unor chestionare completate de părinți și de copii. Băieții cu ADHD au prezentat o stimă de sine semnificativ mai scăzută, scoruri mai ridicate la narcisism și un nivel mai ridicat de agresivitate, deși narcisismul și agresivitatea nu au fost direct corelate, ceea ce sugerează existența unor mecanisme psihologice complexe care merită abordate în cadrul intervențiilor terapeutice.
Această revizuire sistematică examinează relația bidirectionată între disfuncția sexuală și ADHD la adulți, analizând 13 studii observaționale care arată o prevalență ridicată a disfuncției sexuale în populațiile cu ADHD (până la 67,7% pentru disfuncția orgasmică la femei) și rate crescute de ADHD la cei cu disfuncție sexuală (până la 42% la bărbații cu ejaculare precoce). Autorii concluzionează că dovezile actuale susțin o asociere bidirectionată probabil și recomandă screening reciproc de rutină, deși eterogenitatea instrumentelor de măsurare împiedică meta-analiza.
Acest studiu a analizat relațiile dintre comportamentele materne din timpul sarcinii, calitatea alimentației adolescenților (măsurată prin indicele HEI-2020) și diagnosticul de ADHD, pe baza datelor colectate de la 3.859 de adolescenți din cadrul studiului NHANES. Scorurile mai ridicate privind calitatea alimentației și faptul că mama nu a fumat în timpul sarcinii au fost asociate cu rate mai scăzute de raportare a ADHD, asocieri mai puternice fiind observate în anumite subgrupuri, în funcție de vârsta mamei și greutatea la naștere.
Acest studiu a comparat nivelurile metaboliților caii kinurenei din ser între 51 de copii cu ADHD naivi la medicație și 36 de controale sănătoase, găsind indici neuroprotectivi semnificativ mai scăzuți și indici neurotoxici mai ridicați în grupul ADHD. Rezultatele sugerează că dezechilibrul neuroinflammator din calea kinurenei poate contribui la patogeneza ADHD și ar putea informa dezvoltarea de tratamente țintite bazate pe biomarkeri.
Acest studiu retrospectiv a examinat diferențele de gen în prezentarea simptomelor ADHD și capacitatea de răspuns la tratament la copiii japonezi, comparând pe cei cu ADHD doar cu cei cu ADHD comorbid cu tulburarea spectrului autist. Rezultatele au arătat că băieții au avut scoruri semnificativ mai mici ale coeficientului social și evaluări mai ridicate ale hiperactivității decât fetele, băieții din grupul cu comorbiditate ASD prezentând inițial inteligență cognitivă și socială mai mică decât cei cu ADHD doar.
Acest studiu prospectiv de mari dimensiuni pe peste 52.000 de adulți din SUA a constatat că persoanele cu ADHD aveau un risc de mortalitate semnificativ crescut (cu 58% mai mare) pe o perioadă de aproximativ 8 ani de urmărire. Simptomele comorbe de depresie și anxietate au reprezentat cea mai mare parte a riscului excesiv de mortalitate, în timp ce dezavantajul socioeconomic și factorii de stil de viață au jucat roluri mai mici, sugerând că suferința psihologică este un mecanism cheie care leagă ADHD de mortalitate.
Acest studiu genomic identifică corelații genetice și loci suprapuse între ADHD și trăsăturile testosteronului (testosteronul total, testosteronul biodisponibil și SHBG) utilizând date din GWAS și modelarea cauzală mixtă. Rezultatele arată 22-51 loci genomici comună implicate în căile de transducție a semnalelor și dezvoltare neurală, sugerând o bază biologică pentru diferențele de sex în susceptibilitatea la ADHD.
Acest studiu calitativ a examinat cum 11 persoane apropiate (părinți, prieteni, colegi, parteneri) percep punctele forte și nevoile de sprijin ale femeilor cu ADHD în cariere universitare și educaționale. Rezultatele au identificat că femeile cu ADHD experimentează atât rezultate pozitive, cât și negative, simptomatologia afectând obiectivele de carieră, iar persoanele apropiate oferind sprijin practic și emoțional prin diverse strategii.
Această revizuire sistematică și meta-analiză a analizat cinci studii clinice randomizate controlate (289 de participanți) pentru a evalua dacă antrenamentul atenției îmbunătățește funcțiile executive la copiii cu ADHD. Rezultatele au arătat că antrenamentul atenției a dus la îmbunătățiri semnificative ale scorurilor compozite globale ale funcțiilor executive, ale reglării comportamentale și ale funcției metacognitive, sugerând potențiale beneficii ca intervenție adjuvantă alături de tratamentele standard pentru ADHD.
Acest studiu de validare a analizat Scala de evaluare a anxietății de către părinți (PRAS-ASD) la 221 de copii vorbitori de limbă spaniolă cu autism (vârsta medie de 8,6 ani), constatând o consistență internă puternică, o fiabilitate test-retest ridicată și corelații semnificative cu constructele conexe. Scala a demonstrat o măsurare validă a anxietății la diferite niveluri de severitate ale autismului și ale dizabilității intelectuale, deși cercetările viitoare ar trebui să examineze invarianța între grupurile demografice.
Acest studiu a analizat sindromul de dezangajare cognitivă (simptome precum confuzie mentală, visare cu ochii deschiși și comportament încetinit) la 958 de copii trimiși de medici cu ADHD, autism sau tulburări de internalizare, constatând niveluri mai ridicate ale sindromului de dezangajare cognitivă în cazul autismului și al tulburărilor de internalizare în comparație cu ADHD, aceste niveluri crescând în perioada adolescenței. Scorurile mai ridicate ale CDS au fost asociate în mod semnificativ cu o calitate redusă a vieții, independent de diagnostic, vârstă sau sex.