Atenție, impulsivitate și hiperactivitate.
445 de articoleAceasta este o notificare de corectare pentru un studiu publicat anterior care examinează relația dintre suplimentarea cu probiotice și rezultatele funcției executive la copiii cu ADHD. Procesul de corectare reflectă responsabilitatea standard a peer-review științific.
Această meta-analiză a constatat că șoferii cu ADHD netratate au o probabilitate crescută cu 93% de accidente în comparație cu populația șoferilor în general, ceea ce le face comparabile sau chiar superioare altor factori de risc bine cunoscuți de accidente. Tratamentul ADHD pare să reducă semnificativ acest risc de conducere.
Acest studiu a utilizat stimularea magnetică transcraniana (TMS) pentru a măsura durata perioadei de tăcere corticală (CSP) ca potențial biomarcher pentru ADHD în 79 de copii cu ADHD și 96 de controale cu vârsta între 8-12 ani. Copiii cu ADHD au prezentat o durată CSP cu 32% mai scurtă, corelând cu severitatea simptomelor și pragurile motorii, sugerând că CSP evocată de TMS poate ajuta la identificarea diferențelor neurofiziopatologice în subtipurile ADHD și răspunsurile la tratament.
Un studiu retrospectiv pe 1.364 de copii cu tulburări de tic (889 cu TD doar, 475 cu comorbiditate TD+ADHD) a dezvoltat un model de clasificare cu învățare automată pentru a îmbunătăți detectarea ADHD la pacienții cu tulburare de tic, unde simptomele ADHD sunt adesea mascate. Modelul a utilizat 28 de caracteristici clinice cu validare stratificată antrenament/test și analiza interpretabilității SHAP pentru a sprijini acuratețea diagnosticului și planificarea tratamentului.
Acest studiu de tip caz-martor a comparat abilitățile motorii și funcția neurocognitivă la 55 de copii diagnosticați cu ADHD și 57 de copii sănătoși din grupul martor, utilizând baterii de teste standardizate. Copiii cu ADHD au înregistrat performanțe semnificativ mai scăzute atât la sarcinile motorii (în special la echilibru), cât și la măsurătorile neurocognitive, cu corelații mai slabe între aceste domenii în comparație cu grupul martor.
Această revizuire sistematică și meta-analiză sintetizează datele provenite din studii clinice randomizate controlate care au evaluat centanafadina, un inhibitor triplu al recaptării monoaminelor, ca tratament nestimulant pentru ADHD, în comparație cu placebo. Studiul a evaluat eficacitatea folosind scale validate de evaluare a simptomelor ADHD și măsuri de impresie clinică globală, alături de indicatorii de siguranță, inclusiv incidența evenimentelor adverse.
Acest studiu bazat pe metode mixte a analizat terapia prin muzică ca intervenție pentru simptomele ADHD la cinci copii, utilizând scale de evaluare standardizate (EDAH) și date calitative furnizate de părinți, profesori și observații. Rezultatele au indicat o diminuare a hiperactivității, a impulsivității, a deficitelor de atenție și a problemelor comportamentale în urma intervenției de terapie prin muzică.
Acest articol propune un cadru științific sistematic pentru studierea relațiilor potențiale dintre microbiota intestinală, factorii de mediu și patologia ADHD. Articolul pune accentul pe rigoarea metodologică și pe abordările bazate pe dovezi pentru a înțelege aceste sisteme biologice complexe, în loc să promoveze ipoteze speculative.
Această revizuire sistematică de tip scoping a sintetizat 51 de studii care au analizat ADHD-ul în rândul personalului militar, identificând asocieri puternice între ADHD și afecțiuni comorbide precum PTSD, depresia și tulburările legate de consumul de substanțe. Revizuirea a evidențiat rezultate profesionale complexe, inclusiv dificultăți legate de instruire, evoluția carierei și retenția personalului, recunoscând totodată dezbaterea în curs cu privire la faptul dacă aceste rezultate decurg din ADHD în sine sau din factori de mediu mai largi.
Acest studiu RMN a comparat 66 de copii cu ADHD cu 41 de subiecți sănătoși din grupul de control, măsurând cuplajul neurovascular și funcția sistemului glimfatic pentru a înțelege mecanismele neuronale care stau la baza simptomelor ADHD. Rezultatele au evidențiat reduceri semnificative ale cuplajului neurovascular în mai multe regiuni ale creierului la pacienții cu ADHD, iar un model de diagnostic care combină acești markeri cu durata somnului a demonstrat o potențială utilitate clinică.
Această revizuire sistematică a 30 de studii efectuate pe oameni a analizat dacă expunerea crescută la mangan este asociată cu un risc crescut de ADHD sau cu o severitate mai mare a simptomelor la copii. Dovezile au susținut în principal existența unei legături între expunerea ridicată la mangan și rezultate neurocomportamentale mai slabe, deși unele studii au raportat relații doză-răspuns inverse sau în formă de U.
Acest studiu stabilește pragurile diferenței clinice semnificative (CID) pentru Scala de autoevaluare a ADHD la adulți (ASRS), un instrument de măsurare a rezultatelor utilizat pe scară largă, constatând că reducerile de aproximativ 13,39 puncte reprezintă o îmbunătățire semnificativă. Cercetarea a combinat analiza literaturii de specialitate privind studiile clinice randomizate controlate (RCT) cu analiza secundară a datelor din studiile clinice privind stimularea transcraniană, utilizând metode clinice de referință validate.
Acest studiu de cohortă bazat pe populație analizează relația dintre tratamentul cu medicamente stimulante pentru ADHD și ratele de comitere a infracțiunilor la persoanele tratate, comparativ cu cele netratate. Cercetarea utilizează baze de date corelate din sistemele de sănătate și justiție pentru a evalua dacă tratamentul cu medicamente stimulante este asociat cu un risc redus sau crescut de comportament infracțional, atât la prima abatere, cât și în cazul recidivelor.
Acest studiu de tip caz-martor a comparat comportamentul de „phubbing” (ignorarea celor din jur în favoarea telefonului în contexte sociale) la 48 de adolescenți cu ADHD și 38 de subiecți sănătoși din grupul de control, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, utilizând scale de evaluare validate și criteriile de diagnostic din DSM-5. Cercetarea a examinat asocierile dintre comportamentele de „phubbing”, simptomele ADHD și severitatea sindromului de dezangajare cognitivă, pentru a aborda o lacună în înțelegerea modelelor de implicare tehnologică în tulburările de dezvoltare neurologică.
Acest studiu a analizat stima de sine, trăsăturile narcisiste și comportamentele agresive la 80 de băieți cu ADHD (cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani), comparativ cu 41 de subiecți sănătoși din grupul de control, pe baza unor chestionare completate de părinți și de copii. Băieții cu ADHD au prezentat o stimă de sine semnificativ mai scăzută, scoruri mai ridicate la narcisism și un nivel mai ridicat de agresivitate, deși narcisismul și agresivitatea nu au fost direct corelate, ceea ce sugerează existența unor mecanisme psihologice complexe care merită abordate în cadrul intervențiilor terapeutice.
Această revizuire sistematică examinează relația bidirectionată între disfuncția sexuală și ADHD la adulți, analizând 13 studii observaționale care arată o prevalență ridicată a disfuncției sexuale în populațiile cu ADHD (până la 67,7% pentru disfuncția orgasmică la femei) și rate crescute de ADHD la cei cu disfuncție sexuală (până la 42% la bărbații cu ejaculare precoce). Autorii concluzionează că dovezile actuale susțin o asociere bidirectionată probabil și recomandă screening reciproc de rutină, deși eterogenitatea instrumentelor de măsurare împiedică meta-analiza.
Acest studiu a analizat relațiile dintre comportamentele materne din timpul sarcinii, calitatea alimentației adolescenților (măsurată prin indicele HEI-2020) și diagnosticul de ADHD, pe baza datelor colectate de la 3.859 de adolescenți din cadrul studiului NHANES. Scorurile mai ridicate privind calitatea alimentației și faptul că mama nu a fumat în timpul sarcinii au fost asociate cu rate mai scăzute de raportare a ADHD, asocieri mai puternice fiind observate în anumite subgrupuri, în funcție de vârsta mamei și greutatea la naștere.
Acest studiu a comparat nivelurile metaboliților caii kinurenei din ser între 51 de copii cu ADHD naivi la medicație și 36 de controale sănătoase, găsind indici neuroprotectivi semnificativ mai scăzuți și indici neurotoxici mai ridicați în grupul ADHD. Rezultatele sugerează că dezechilibrul neuroinflammator din calea kinurenei poate contribui la patogeneza ADHD și ar putea informa dezvoltarea de tratamente țintite bazate pe biomarkeri.