Atenție, impulsivitate și hiperactivitate.
405 articoleAnaliza datelor din Ancheta națională privind îngrijirile medicale ambulatorii din 2023 arată că adulții cu ADHD au vizitat centrele de sănătate la o rată de 52,6 la 10.000, cele mai ridicate rate fiind înregistrate în grupa de vârstă 18-24 de ani (92,6), ratele scăzând semnificativ odată cu înaintarea în vârstă. Aproximativ 70% dintre aceste vizite au implicat afecțiuni de sănătate mintală comorbide documentate.
Acest studiu a comparat 52 de adulți cu ADHD și utilizare problematică a internetului (PUI) cu 52 de controale potrivite cu ADHD singur, folosind evaluări clinice, testări cognitive și măsuri neurofiziologice. Pacienții cu ADHD+PUI au arătat mai multă inatenție, ritm cognitiv lent, disreglare emoțională, anxietate socială, probleme de somn și afectare funcțională, utilizarea problematică a rețelelor sociale fiind cea mai frecventă condiție legată de internet.
Acest studiu a analizat relația dintre sensibilitatea procesării senzoriale (SPS) și trăsăturile ADHD la 496 de adulți din populația generală, utilizând chestionare validate și analize de corelație/caz-martor. Rezultatele au evidențiat asocieri pozitive între SPS și trăsăturile ADHD, persoanele diagnosticate cu ADHD înregistrând scoruri mai ridicate la SPS; în plus, SPS a fost corelată cu punctele forte asociate ADHD, printre care hiperconcentrarea, flexibilitatea cognitivă, curiozitatea și empatia.
Acest studiu a comparat modelele de conectivitate funcțională cerebrală în 77 de copii cu ADHD și disregulare emoțională, 53 cu ADHD doar, și 55 de controale cu dezvoltare tipică, utilizând fMRI în stare de repaus. Copiii cu ADHD și disregulare emoțională au prezentat modele distincte de conectivitate în regiunile prefrontale și limbice, inclusiv conexiuni alterate între cortexul prefrontal dorsolateral și zonele cerebrale legate de emoții.
Această analiză sintetizează cercetările recente privind caracteristicile comune și distincte ale ADHD și ASD, inclusiv factorii neurobiologici și genetici comuni, abordând totodată provocările legate de evaluare în cazul în care ambele afecțiuni coexistă. Autorii recomandă efectuarea unui diagnostic diferențial amănunțit înainte de confirmarea comorbității și subliniază necesitatea unor abordări terapeutice personalizate, pe termen lung, care să includă o evaluare mai bună a rezultatelor privind calitatea vieții în condiții reale.
Acest studiu a utilizat imagistica prin rezonanță magnetică sintetică (MRI) pentru a măsura proprietățile țesutului cerebral (relaxometria T1/T2 și volumul de mielină) la 50 de pacienți cu ADHD și 50 de subiecți sănătoși din grupul de control, aplicând învățarea automată pentru a identifica biomarkeri diagnostici. Caracteristicile cantitative combinate au atins o precizie de 78% în distingerea cazurilor de ADHD, depășind performanțele modelelor bazate pe o singură caracteristică în cadrul mai multor clasificatori.
Acest studiu a evaluat un program de antrenament prin neurofeedback bazat pe ritmul senzoriomotor și undele theta, derulat pe o perioadă de trei luni la 34 de copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 10 ani, diagnosticați cu ADHD de tipul cu deficit de atenție, măsurând atenția și fluența în citire cu ajutorul unor teste standardizate. Rezultatele au evidențiat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește atenția vizuală, componentele atenției auditive și indicatorii de fluență în citire după intervenție.
Acest studiu de neuroimagistică a analizat 871 de participanți (325 cu ADHD, 546 din grupul de control) cu vârste cuprinse între 7 și 21 de ani, utilizând RMN de înaltă rezoluție și segmentarea automată a cerebelului pentru a examina traiectoriile de dezvoltare. Persoanele cu ADHD au prezentat modele diferite, legate de vârstă, ale volumului materiei cenușii în anumite regiuni cerebeloase, comparativ cu subiecții din grupul de control cu dezvoltare tipică, cu creșteri mai accentuate în unele zone la vârste mai mici.
Acest studiu de consens al experților a utilizat o metodologie Delphi validată pentru a elabora recomandări bazate pe dovezi privind managementul clinic al ADHD la adulți, un grup de 15 specialiști ajungând la un consens asupra a 93% dintre afirmațiile propuse. Recomandările abordează domenii-cheie, printre care obstacolele în calea diagnosticării, abordările terapeutice și îngrijirea multidisciplinară structurată, menite să îmbunătățească rezultatele clinice ale pacienților și calitatea vieții acestora.
Această analiză narativă a examinat 15 studii empirice (2008–2023) care au raportat prevalența ADHD în rândul studenților din SUA, constatând estimări cuprinse între 3,4% și 11,2% (în medie 9,1%), cu rate mai ridicate (14–15%) în sondajele multi-instituționale recente, care reflectă creșteri începând cu perioada 2019–2020. Analiza evidențiază variabilitatea metodologică între studii și sugerează că tendințele de creștere a prevalenței ar putea indica necesitatea consolidării serviciilor dedicate ADHD în campusuri.
Acest studiu analizează relația dintre integritatea substanței albe și disfuncția executivă la persoanele în vârstă cu ADHD, prin intermediul analizei de neuroimagistică. Cercetarea contribuie la înțelegerea bazelor neurobiologice ale simptomelor ADHD în rândul populației în vârstă.
Acest editorial analizează dacă benzfetamina, un medicament pentru obezitate aprobat de FDA care se metabolizează în dextroamfetamină și dextrometamfetamină, ar putea, teoretic, să contribuie la soluționarea penuriei actuale de tratamente stimulante pentru ADHD. Autorii recunosc existența unor limitări semnificative datorate lipsei datelor specifice privind utilizarea benzfetaminei în cazul ADHD și evită în mod deliberat să formuleze afirmații clinice sau recomandări terapeutice.
Acest editorial trece în revistă datele epidemiologice care arată că persoanele cu ADHD se confruntă cu riscuri crescute de comportament suicidar, abuz de substanțe, rezultate școlare slabe și tulburări psihiatrice comorbide, inclusiv depresie și anxietate. Un studiu realizat de Alemany și colab. a constatat că riscul genetic de ADHD era asociat mai puternic cu dificultățile emoționale și comportamentale din copilărie decât riscurile genetice asociate altor afecțiuni.
Această meta-analiză a 12 studii clinice (N=327) a examinat intervențiile de neurofeedback în cazul ADHD, utilizând calcule ale mărimii efectului și evaluarea eterogenității. Rezultatele indică beneficii semnificative în ceea ce privește reglarea atenției și comportamentul, poziționând neurofeedback-ul ca o abordare non-farmacologică promițătoare, deși autorii recunosc necesitatea unor cercetări controlate suplimentare, realizate cu protocoale standardizate.
Acest document de poziție examinează în mod critic dimensiunile sociale, clinice și instituționale ale diagnosticului și tratamentului ADHD în Ungaria, analizând modul în care discrepanțele epidemiologice, ambiguitățile diagnostice din DSM-5 și presiunile economice/instituționale contribuie la extinderea diagnosticului. Autorul discută atât beneficiile, cât și riscurile asociate cu metilfenidatul și atomoxetina, recomandând în același timp controale mai stricte asupra prescrierii, centre specializate pentru cazurile severe și intervenții psihosociale consolidate.
Acest articol analizează posibile legături între boala cu corpuri Lewy (o afecțiune neurodegenerativă caracterizată prin acumularea de alfa-sinucleină) și ADHD, încercând să afle dacă ar putea exista mecanisme neurobiologice sau caracteristici clinice comune între aceste afecțiuni. Cercetarea reprezintă o analiză clinică legitimă a relației dintre diferite tulburări neurologice.
Acest studiu a analizat asocierile dintre cronotip (preferințele privind somnul și starea de veghe), trăsăturile autiste și simptomele psihiatrice la 97 de copii și adolescenți cu ADHD, utilizând chestionare standardizate adresate părinților și copiilor. Cronotipul a prezentat corelații pozitive semnificative cu simptomele depresive, fobia socială, anxietatea de separare și simptomele ADHD, simptomele depresive și comportamentele opoziționale fiind factori predictivi ai preferințelor cronotipice în analiza de regresie.
Acest review narativ examinează relația dintre restricția creșterii fetale (FGR) și dezvoltarea tulburării spectrului autist (ASD) și tulburii de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD). Deși tulburile neuroevolutive au fost asociate cu greutatea scăzută la naștere și prematuritate, autorii remarcă faptul că dovezile directe care leagă FGR de ASD sau ADHD rămân limitate și variabile.