Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleAceastă cercetare examinează dacă compoziția microbiomului intestinal ar putea servi drept biomarker pentru diagnosticarea sau predicția evoluției sclerozei multiple. Studiul explorează relația dintre comunitățile bacteriene din intestin și progresiunea bolii SM, o zonă recunoscută de cercetare în patofizioiogia SM.
Acest studiu aplică tehnici de imagistică cerebrală funcțională pentru a identifica markeri neurobiologici asociați cu riscul de căderi la adulții vârstnici cu scleroză multiplă. Cercetarea urmărește să dezvolte modele predictive care ar putea îmbunătăți evaluarea clinică și strategiile de prevenire a căderilor în această populație vulnerabilă.
Acest studiu investigheaza diferentele structurale ale creierului in materia gri legate de functia de mobilitate, comparand adultii mai in varsta cu SM cu cei fara boala. Cercetarea utilizeaza neuroimagistica pentru a identifica care regiuni cerebrale se coreleaza cu capacitatea de mobilitate fizica la SM si imbatranirea sanatoasa.
Un studiu multicentru prospectiv a măsurat nivelurile serice de lanț ușor de neurofilament (sNfL) și proteina acidi fibrillari gliali (sGFAP) la 115 pacienți cu scleroză multiplă cu remisiuni-recăderi tratați cu ocrelizumab pe parcursul unui an pentru a identifica biomarkeri care să prezică răspunsul la tratament. Nivelurile inițiale ridicate de sNfL și sGFAP au fost asociate cu eșecul tratamentului din cauza inflamației continue, în timp ce majoritatea pacienților cu progresie fără recăderi au prezentat niveluri scăzute de sNfL, ceea ce sugerează că acești biomarkeri pot ajuta la prezicerea care pacienți vor atinge remisia activității bolii.
Acest studiu prospectiv a comparat nivelurile serice de pleiotrofină (PTN) în 168 de pacienți cu SM pe trei subtipuri de boală (SMRR, SMPP, SMSP) față de 41 de controale sănătoase, găsind niveluri semnificativ mai scăzute de PTN la pacienții cu SM în general și la subgrupurile SMRR și SMSP. Constatările sugerează că pleiotrofina poate juca un rol în patogeneza SM și ar putea fi investigată ca potențial biomarker pentru anumite fenotipuri de boală.
Scleroza multiplă este o boală cronică autoimună a sistemului nervos central caracterizată prin demielinizare, inflamație și pierdere progresivă de neuroni, prezentând o varietate de simptome neurologice incluzând probleme de vedere, modificări senzoriale, slăbiciune și declin cognitiv. Boala prezintă forme clinice distincte - cu reluări și remisiuni (70-80% din cazuri), progresivă primară (15-20%) și forme progresive secundare - cu debut al simptomelor tipic în perioada adulților tineri și progresie variabilă în timp.
Acest cadru teoretic propune că patogeneza SM implică degradarea indusă de TNFα a stabilizatorilor membranari pe bază de ceramidă (sfingomielină și galactosilceramidă), facilitând infiltrarea celulelor imune peste bariera hematoencefalică și deteriorarea mielinei. Mecanismul explică modelele de recurență-remisiune ale bolii și se aliniază cu abordările terapeutice actuale direcționate către celulele B.
Aceasta este o rectificare (notificare de corectare) pentru un studiu evaluat de colegi care investighează biomarkerii care prezic răspunsul la tratament cu ocrelizumab la pacienții cu scleroză multiplă recidivantă-remitentă. Notificarea abordează corecțiile pentru articolul publicat original.
Acest studiu retrospectiv a examinat 249 de pacienți pediatrici cu SM în Kuweit, găsind o cohortă predominantly feminină (70,3%) cu vârsta medie de debut 15 ani, cei mai mulți prezentând simptome de trunchi cerebral/cerebelă. Cei mai mulți pacienți au rămas în fenotip remitent-recidivant în timpul urmăririi, deși irupția bolii s-a produs în 36,1% din cazuri, determinând escaladarea sau schimbarea terapiilor modificatoare ale bolii.
Acest studiu transversal a examinat profilele lipidice și caracteristicile particulelor de lipoproteine în 203 controale sănătoase, 221 de pacienți cu scleroză multiplă recidivantă-remitentă și 126 cu scleroză multiplă progresivă, utilizând metode avansate de profilare NMR și imunotest. Rezultatele au arătat o frecvență similară a dislipidemiei între grupuri, dar scleroza multiplă progresivă a prezentat concentrații modificate de particule bogate în trigliceride și LDL, cu scoruri de invaliditate mai scăzute asociate cu niveluri mai mari de particule HDL.
Această cercetare investighează relația dintre anticorpii hipocampali și deficiența cognitivă la pacienții cu scleroză multiplă. Studiul examinează mecanismele autoimune potențiale care stau la baza disfuncției cognitive, un simptom frecvent dar adesea nesemnalat al SM.
Acest raport de caz examinează eficacitatea clinică a terapiilor biologice modificatoare ale bolii (DMT) în prevenirea progresiei invalidității în scleroza multiplă cu forme recidivante-remitente. Autorii evidențiază că, deși acești agenți biologici sunt foarte eficaci, barierele de acces în contexte cu resurse limitate subliniază importanța acoperirii asigurărilor și a programelor de sprijin guvernamental pentru a asigura disponibilitatea echitabilă a tratamentului.
Un studiu longitudinal de șapte ani pe 58 de pacienți cu SM a constatat că cei care prezentau declin cognitiv au arătat reduceri semnificative ale măsurilor de conectivitate funcțională, inclusiv puterea nodului, eficiența locală și coeficientul de clustering, în special în regiunile substanței gri profunde. Cercetarea indică faptul că rezultatele cognitive heterogene în SM sunt asociate cu modele distincte de reorganizare a rețelei cerebrale detectabile prin analiza RMN funcțională.
Această revizuire examinează modul în care toxinele bacteriene din organisme precum Clostridium perfringens și Staphylococcus aureus pot contribui la dezvoltarea SM prin imitație moleculară, expansiune de epitopi și perturbarea barierei hemato-encefale. Mecanismele propuse implică reactivitate imunologică încrucișată împotriva mielinei și inflamație SNC, sugerând potențiale ținte terapeutice în relația microbiom-SM.
Acest studiu a examinat modul în care apa apercepută de îngrijitori la persoanele cu SM afectează povara și stresul îngrijitorilor, implicând 80 perechi de îngrijitor-pacient. Rezultatele arată că îngrijitorii au raportat niveluri mai mari de apatie a pacientului decât pacienții înșiși, strategiile de coping inadaptate intensificând povara psihologică a îngrijitorilor.
Cercetătorii au combinat imagistica prin rezonanță magnetică cu măsurători ale lanțului ușor de neurofilament din ser folosind învățare automată pentru a clasifica pacienții cu SM în două subtipuri biologice distincte: sNfL timpuriu (caracterizat prin inflamație timpurie și formare activă de leziuni) și sNfL târziu (prezentând neurodegenerare timpurie cu ridicare întârziată a biomarkerilor). Abordarea integrată de biomarkeri a îmbunătățit semnificativ predicția progresiei dizabilității și dezvoltării viitoare a leziunilor comparativ cu imagistica prin rezonanță magnetică singură, subtipul sNfL timpuriu arătând un risc cu 144% mai mare de noi leziuni.
Acest articol examinează luarea deciziilor clinice privind momentul schimbării terapiilor modificatoare ale bolii la pacienții cu scleroza multiplă. Se ocupă de provocarea terapeutică de a optimiza rezultatele tratamentului prin tranzițiile medicamentoase oportune și adecvate.
Această analiză compară două terapii cu anticorpi monoclorali—ublituksimab și natalizumab—utilizate ca tratamente modificatoare ale bolii pentru scleroza multiplă de tip recidivant-remitent, evaluând mecanismele lor distincte, eficacitatea în reducerea recăderilor și profilurile de siguranță. Analiza are ca scop informarea strategiilor de tratament personalizate pentru pacienții cu SM prin examinarea impactului clinic și a beneficiilor comparative ale acestor imunoterapii.