La intersecția autism–ADHD.
264 de articoleCercetarea identifică suprapuneri genetice între tulburarea de personalitate borderline și mai multe condiții, inclusiv PTSD, depresie, ADHD și comportamente de autolesare. Aceste constatări pot facilita cercetarea psihiatrică transdiagnostică și pot ghida dezvoltarea unor intervenții terapeutice țintite.
Această revizuire examinează modul în care tulburarea spectrului autist (TSA) și ADHD, prezente în aproximativ 1-2% și respectiv 2,5% din populații, influențează riscul de achiziție a HIV, implicarea în tratament și rezultatele sanitare la indivizii neurodiversi. Autorii propun un cadru pentru îngrijiri care afirmă neurodiversitatea și care abordează modul în care diferențele în funcția executivă, reglarea senzorială și comunicarea socială pot crea bariere în cadrul sistemelor de sănătate concepute pentru pacienții neuroobișnuiți.
Articolul examinează conexiunile bine stabilite între microbiota intestinală și rezultatele sănătății creierului, inclusiv stresul, depresia, anxietatea și neuroevoluția, în timp ce pune sub semnul întrebării în mod critic dacă cercetarea actuală reprezintă adecvat diversitatea populației mondiale. Ridică preocupări valide cu privire la reprezentativitatea științei microbiomului și implicațiile potențiale ale acesteia pentru înțelegerea afecțiunilor neuropsihiatrice în diferite populații.
Acest studiu finlandez pe scară largă cu cohorte a examinat co-apariția autismului, ADHD, ticurilor și OCD la 4.240 de persoane cu tulburări de alimentație și frații lor. Persoanele cu anorexie nervos au arătat 6-11 ori mai mari șanse pentru autism și OCD, în timp ce cei cu alte tulburări de alimentație au arătat rate și mai mari, în special bărbații cu autism (creștere de 32 de ori).
Acest studiu transcriptomic integrativ identifică o dezregulare convergentă a semnalizării imune receptive la glucocorticozi (GRI) în celulele sangvine periferice din pacienții cu tulburare de spectru autist (ASD) și sindrom de intestin iritabil (IBS), propunând o legătură moleculară între aceste condiții care apar frecvent concomitent prin disfuncția axei HPA. Patru gene centrale (LRFN1, NUAK2, TMEM154, GAPT) au fost identificate ca discriminatori de boală consistenți exprimați în principal în monocite, celule NK și celule B, cu analiza de reglare sugerând mecanisme transcripționale receptive la stres.
Cercetătorii de la Centrul pentru Dependență și Sănătate Mintală au găsit dovezi de imagistică cerebrală că COVID-ul lung este asociat cu daune ale neuronilor producători de dopamină, ceea ce ar putea explica simptomele precum oboseală, motivație redusă, mișcare încetinită și dificultăți cognitive. Această descoperire ar putea informa noi abordări terapeutice pentru gestionarea simptomelor neurologice post-COVID.
Acest comentariu clinic examinează dificultățile diagnostice care apar când tulburarea din spectrul autist și schizofrenia coexistă, evidențiind modul în care simptomele psihozice pot masca sau complica recunoașterea trăsăturilor autiste subiacente. Autorii remarcă lacune semnificative în dovezi empirice pentru managementul acestor comorbidități și recomandă ca evaluarea autismului să fie amânată până după stabilizarea simptomelor psihozice în serviciile de psihoză timpurie.
O revistă Molecular Psychiatry explică faptul că depresia care apare în association cu boala Alzheimer și boala Parkinson implică mecanisme moleculare și neurobiologice distincte, diferite de depresia primară, ceea ce ar putea explica eficacitatea limitată a antidepresivelor standard. Autorii susțin dezvoltarea viitoare a tratamentelor utilizând biomarkeri, neuroimagistică și profilarea detaliată a simptomelor pentru a identifica intervenții țintite specifice bolii.
Un editorial care analizează legătura clinică dintre tumorile cerebrale și manifestările convulsive. Articolul tratează convulsiile ca o complicație neurologică semnificativă la pacienții cu neoplasme intracraniene.
O inițiativă de cercetare analizează modul în care compoziția microbiotei intestinale și factorii legați de alimentație și stilul de viață interacționează cu afecțiunile de sănătate mintală, precum anxietatea și depresia, la nivel european. Proiectul recunoaște faptul că nutriția și factorii socioeconomici joacă un rol semnificativ în evoluția sănătății mintale.
Această revizuire sistematică a 8 studii clinice randomizate controlate analizează efectele litiului asupra funcțiilor cognitive în tulburarea bipolară, tulburarea cognitivă ușoară și stadiul incipient al bolii Alzheimer, pe o perioadă cuprinsă între 10 săptămâni și 3 ani. Deși litiul a prezentat efecte neutre asupra scorurilor cognitive în studiile privind tulburarea bipolară, trei din cele patru studii privind tulburarea cognitivă ușoară (MCI) și boala Alzheimer (AD) au raportat încetinirea declinului cognitiv în urma expunerii la doze mici de litiu pe o perioadă de ≥12 luni, deși calitatea dovezilor este limitată de dimensiunile reduse ale eșantioanelor și de eterogenitatea metodologică.
Un studiu clinic cu durata de trei săptămâni, la care au participat 28 de persoane cu sindromul Down sau cu tulburări din spectrul autist, a comparat periuțele de dinți cu mâner personalizat cu cele convenționale în ceea ce privește reducerea plăcii dentare. Ambele tipuri de periuțe au înregistrat o reducere similară a plăcii dentare, ceea ce sugerează că mânerele personalizate pot servi drept dispozitive de sprijin, alături de supravegherea și ajutorul îngrijitorului, mai degrabă decât să ofere avantaje unice față de periuțele standard.
Acest studiu transversal, realizat pe un eșantion de 815 de pacienți, a comparat rețelele simptomelor de anxietate între tulburarea depresivă majoră (MDD) și tulburarea bipolară (BD), utilizând Inventarul de anxietate al lui Beck și tehnici de analiză a rețelelor. Deși ambele afecțiuni au prezentat simptome de anxietate de bază similare (pierderea controlului, senzații de sufocare, dificultăți de respirație, instabilitate, tremurături), MDD a demonstrat o conectivitate generală mai puternică a rețelei decât BD, sugerând modele diferite de interconectare a simptomelor, în ciuda profilurilor comparabile ale simptomelor.
Acest studiu randomizat, dublu-orb, a comparat agomelatina și escitalopramul la 51 de persoane cu epilepsie și tulburare depresivă majoră, evaluând efectele asupra depresiei, frecvenței crizelor, somnului, funcțiilor cognitive și calității vieții. Ambele medicamente au ameliorat depresia în mod similar, cu evenimente adverse minime; escitalopramul a demonstrat o îmbunătățire mai mare a calității vieții, în timp ce agomelatina a prezentat rezultate mai bune în ceea ce privește memoria verbală, fără efecte semnificative asupra frecvenței crizelor în niciunul dintre grupuri.
Un raport de caz descrie un pacient cu ADHD și depresie rezistentă la tratament care a dezvoltat sindromul serotoninergic în perioada postoperatorie, ca urmare a utilizării concomitente de venlafaxină, opioide, stimulante și canabis. Afecțiunea a fost diagnosticată pe baza criteriilor Hunter și a fost tratată cu succes prin întreruperea administrării medicamentelor serotoninergice și prin măsuri de îngrijire de susținere.
Acest studiu de cohortă retrospectiv a analizat 5.595 de pacienți japonezi la care s-a pus recent diagnosticul de tulburare bipolară, pentru a examina dacă un diagnostic anterior de depresie și durata acestuia au influențat ratele de spitalizare psihiatrică și din orice cauză, precum și mortalitatea. Pacienții cu antecedente de depresie au prezentat un risc ușor mai scăzut de spitalizare din orice cauză (HR = 0,87), durata depresiei anterioare (≥ 1 an față de < 1 an) neavând un impact semnificativ asupra rezultatelor privind spitalizarea psihiatrică.
Acest articol academic urmărește originile istorice ale termenului „autism”, creat de Eugen Bleuler în 1910 pentru a descrie schizofrenia, precum și modul în care acest concept a fost ulterior preluat pentru a descrie tulburarea din spectrul autist, ceea ce a dus la confuzie în ceea ce privește diagnosticul. Autorii susțin că trăsăturile autiste din schizofrenie diferă fundamental de tulburarea din spectrul autist — având la bază o tulburare a sinelui, mai degrabă decât autismul de dezvoltare — și propun ca această distincție să fie considerată crucială pentru un diagnostic diferențial precis și un tratament adecvat.
Această sinteză a literaturii de specialitate examinează asocierea dintre tulburarea bipolară și boala Parkinson, concentrându-se asupra disfuncției dopaminergice comune din căile nigrostriatale și mezolimbice. Analize și meta-analize recente indică un risc crescut de a dezvolta boala Parkinson la pacienții cu tulburare bipolară, deși diferențierea parkinsonismului idiopatic de cel indus de medicație necesită o evaluare atentă, inclusiv scanări DAT.
