Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleCercetările demonstrează că demielinizarea provoacă impulsuri electrice anormale în timpul somnului NREM stadiul 2 și încetinește oscilațiile somnului REM. Înregistrările somnului pot servi drept biomarker non-invaziv pentru monitorizarea progresiei în scleroza multiplă și boala Alzheimer.
Acest studiu a comparat nivelurile metaboliților din calea triptofanului la 80 de pacienți cu SM (subtipurile RRMS și SPMS) versus 41 de controale sănătoase folosind cromatografia lichidă-spectrometria de masă, examinând asociații cu subtipul bolii și starea de invaliditate. Rezultatele au arătat niveluri semnificativ mai scăzute de triptofan la pacienții cu SM și rapoarte alterate ale metaboliților cheie (kininurenină/triptofan și acid quinolenic/acid kynurenic), cu corelații cu metricile severității bolii.
Cercetătorii au dezvoltat o metodă bazată pe inteligență artificială pentru a identifica leziunile corticale din substanța gri la pacienții cu scleroză multiplă, folosind scanări MRI moștenite care nu au putut fi detectate anterior prin analiza convențională. Această progresie poate îmbunătăți diagnosticul și monitorizarea sclerozei multiple prin dezvăluirea leziunilor ascunse în datele de imagistică standard.
Acest studiu in vitro analizează modul în care patru medicamente imunomodulatoare utilizate în tratamentul sclerozei multiple (fingolimod, cladribină, dimetilfumarat, teriflunomidă) influențează expresia receptorului ACE2 în linii celulare de carcinom pulmonar uman în condiții inflamatorii. Diferitele medicamente pentru SM au prezentat efecte variabile asupra nivelurilor de ACE2, fingolimodul și cladribina reducând expresia, în timp ce dimetilfumaratul a crescut-o, sugerând posibile impacturi diferențiate asupra susceptibilității la COVID-19 la pacienții cu SM.
Acest studiu de tip caz-martor a analizat dacă nivelurile serice ale indoleaminei 2,3-dioxigenazei-1 (IDO1) și ale β-cateninei sunt asociate cu ateroscleroza la 75 de pacienți cu scleroză multiplă recidivant-remisivă, în comparație cu 30 de subiecți sănătoși din grupul martor. Ambii biomarkeri au fost asociați în mod semnificativ cu diagnosticul de SM, dar niciunul dintre ei nu a prezis în mod independent riscul de ateroscleroză după ajustarea pentru factorii de confuzie, durata bolii fiind singurul factor predictiv semnificativ.
Această analiză metodologică evaluează dacă principalele ghiduri privind scleroza multiplă (MAGNIMS și CMSWG) fac o distincție corespunzătoare între dovezile corelative și dovezile predictive reale atunci când se fac referiri la rezultatele RMN în luarea deciziilor terapeutice în cazul sclerozei multiple recidivante-remisive. Analiza relevă faptul că majoritatea recomandărilor din ghiduri se bazează pe măsuri bazate pe asociere (raportul de șanse, raportul de risc) mai degrabă decât pe modele predictive validate corespunzător, cu intervale de încredere sau indicatori de discriminare/calibrare.
Acest studiu a validat Chestionarul de evaluare a dizabilității al Organizației Mondiale a Sănătății (WHODAS) 2.0 ca măsură fiabilă a rezultatelor raportate de pacienți privind dizabilitatea în scleroza multiplă, utilizând analiza Rasch pe mai multe versiuni (formulare cu 36, 32 și 12 itemi) la peste 5.800 de persoane. Scalele cu 36 și 32 de itemi au demonstrat validitate pentru monitorizarea clinică individuală și cercetarea longitudinală, fără abateri semnificative în funcție de caracteristicile demografice sau ale bolii, susținând o măsurare consistentă în rândul diverselor populații de pacienți cu SM.
O analiză critică a studiilor EVOLUTION care au evaluat evobrutinibul în comparație cu teriflunomida în scleroza multiplă, punând sub semnul întrebării dacă rata anualizată a recidivelor reprezintă criteriul principal de evaluare adecvat, având în vedere rolul potențial al inhibitorilor BTK în gestionarea progresiei dizabilității. Autorul susține că defectele de concepție ale studiului, inclusiv selecția suboptimă a comparatorului și posibila părtinire în selecția pacienților, ar fi putut contribui la obținerea unor rezultate negative neașteptate și solicită revizuirea metodologiilor studiilor clinice în cercetarea privind scleroza multiplă.
Acest studiu de neuroimagistică a comparat conectivitatea structurală a substanței albe între 40 de pacienți cu scleroză multiplă recidivant-remisivă și 40 de subiecți sănătoși din grupul de control, utilizând tractografia avansată prin RMN de difuzie (cadrul COMMIT2). Pacienții cu SM au prezentat modele distincte de conectivitate în rețeaua în modul implicit și în căile vizuale, volumul leziunilor și momentul debutului bolii corelându-se cu modificări structurale specifice, ceea ce sugerează că biomarkerii RMN de difuzie pot contribui la caracterizarea anomaliilor cerebrale asociate cu SM.
O femeie în vârstă de 31 de ani, care prezenta parestezie, s-a prezentat cu diplopie verticală și a fost diagnosticată cu paralizie a nervului trohlear. RMN-ul a evidențiat leziuni demielinizante ale substanței albe, confirmând scleroza multiplă recidivant-remisivă; imunoterapia a prevenit apariția unor noi exacerbări ale bolii.
Un studiu observațional cu durata de 12 luni, realizat pe un eșantion de 30 de pacienți cu scleroză multiplă tratați cu ocrelizumab, a evidențiat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește starea generală de sănătate, vitalitatea, funcționarea emoțională și severitatea depresiei, fără a se înregistra însă modificări semnificative ale nivelului de oboseală. Scorurile inițiale mai ridicate ale dizabilității au fost corelate cu rezultate mai slabe în ceea ce privește funcționarea fizică.
Această revizuire sistematică a 13 studii clinice (n=785) a analizat suplimentele cu polifenoli ca tratamente adjuvante pentru scleroza multiplă, constatând că nanocurcumina a determinat o îmbunătățire modestă a scorurilor de dizabilitate în cazul SM recidivant-remisivă, în timp ce alți polifenoli (epigalocatechin-3-galat, silimarină, afine) nu au avut un impact semnificativ asupra dizabilității sau a ratelor de recidivă. Majoritatea intervențiilor au fost bine tolerate, cu evenimente adverse ușoare, dar certitudinea dovezilor rămâne limitată, ceea ce sugerează că acești compuși ar putea avea un potențial adjuvant care necesită investigații suplimentare, mai degrabă decât să servească drept tratamente primare.
Acest studiu a comparat funcția sistemului glimfatic și volumul plexului coroid la 92 de pacienți cu SM recidivant-remisiv (RRMS) cu 40 de subiecți sănătoși din grupul de control, constatând o afectare semnificativă a funcției glimfatice și o mărire a plexului coroid la pacienții cu SM, care s-au corelat cu incidența leziunilor cerebrale. Datele de urmărire au evidențiat o mărire persistentă a plexului coroid, sugerând că aceste modificări structurale pot contribui la patologia SM și la neuroinflamație.
Un studiu realizat pe 287 de probe de țesut cerebral provenite de la pacienți cu scleroză multiplă (SM), prelevate din Banca de Creier din Olanda, identifică caracteristici patologice specifice, printre care leziuni cu margini largi și eșecuri în repararea mielinei, care explică variabilitatea evoluției bolii. Profilul genetic individual modulează aceste procese patologice, oferind indicii cu privire la motivul pentru care SM evoluează diferit de la un pacient la altul.
Cercetătorii au identificat modele biologice distincte în creierul pacienților cu scleroză multiplă, care sunt corelate cu ritmul de progresie și gravitatea bolii. Aceste modele au o componentă genetică, ceea ce ar putea explica de ce la unele persoane boala avansează rapid, în timp ce la altele starea rămâne stabilă pe perioade îndelungate.
Cercetătorii au constatat că celulele imune încărcate cu picături de grăsime provenite din mielina deteriorată se acumulează în țesutul cerebral afectat de scleroză multiplă în stadiu avansat și pot trece de la o stare reparatorie la una proinflamatorie. Această descoperire oferă indicii cu privire la motivul pentru care evoluția sclerozei multiple variază de la un pacient la altul și ar putea sta la baza unor noi abordări terapeutice.
Acest studiu analizează proteinele și microARN-urile circulante din lichidul cefalorahidian și din ser ca potențiali biomarkeri pentru diferențierea subtipurilor de scleroză multiplă și pentru orientarea deciziilor terapeutice. Analiza a două cohorte a identificat 13 proteine din lichidul cefalorahidian și 10 proteine serice care prezentau diferențe între pacienții cu SM și grupul de control, iar 16 microARN-uri serice au permis distingerea între forma recidivant-remisivă și cea secundar-progresivă a SM.
Această revizuire sistematică de tip „scoping” a identificat 11 studii care au analizat fragilitatea la persoanele cu scleroză multiplă, constatând că prevalența fragilității variază între 17 și 66% în cazul formei cu debut precoce, comparativ cu populația generală. Nivelurile mai ridicate de dizabilitate, durata mai îndelungată a bolii și subtipurile de SM progresivă au fost asociate în mod constant cu fragilitatea, care a fost, de asemenea, corelată cu performanțe reduse la mers, calitatea slabă a somnului, oboseală și o calitate mai scăzută a vieții.
