Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Cercetătorii de la Universitatea din Kentucky au identificat o variantă genetică care ar putea crește riscul de demență, reducând în același timp riscul de cancer, ceea ce sugerează existența unui compromis biologic între aceste două afecțiuni. Această descoperire demonstrează modul în care o singură genă poate avea efecte divergente asupra diferitelor căi patologice.
Cercetătorii de la KAIST au dezvoltat un sistem de inteligență artificială care analizează datele privind comportamentul animalelor folosind metode de procesare a limbajului natural, reușind să identifice deficiențe de comportament social într-un model de șoarece cu autism. Această abordare inovatoare oferă un nou cadru interpretabil pentru cercetarea în domeniul neuroștiințelor, deși aplicațiile sale în diagnosticul și tratamentul autismului la om rămân încă neclare.
Cercetătorii au identificat SARM1 ca factor molecular cheie în pierderea axonilor, o caracteristică distinctivă a afecțiunilor neurodegenerative, printre care se numără boala Parkinson, SLA și neuropatiile induse de chimioterapie. Această descoperire a mecanismelor de autodistrugere neuronală declanșate de deteriorarea ADN-ului are implicații pentru înțelegerea și, eventual, tratarea mai multor boli neurologice caracterizate prin degenerarea axonală.
Un studiu publicat în revista „Nature Medicine” a arătat că nivelurile ridicate de ARN circular (circARN) din sânge aproape triplează riscul de apariție a simptomelor bolii Alzheimer și constituie factori predictivi mai sensibili decât biomarkerii existenți. Această descoperire ar putea permite depistarea și intervenția mai timpurie în evoluția bolii Alzheimer.
Această revizuire sistematică a 13 studii clinice (n=785) a analizat suplimentele cu polifenoli ca tratamente adjuvante pentru scleroza multiplă, constatând că nanocurcumina a determinat o îmbunătățire modestă a scorurilor de dizabilitate în cazul SM recidivant-remisivă, în timp ce alți polifenoli (epigalocatechin-3-galat, silimarină, afine) nu au avut un impact semnificativ asupra dizabilității sau a ratelor de recidivă. Majoritatea intervențiilor au fost bine tolerate, cu evenimente adverse ușoare, dar certitudinea dovezilor rămâne limitată, ceea ce sugerează că acești compuși ar putea avea un potențial adjuvant care necesită investigații suplimentare, mai degrabă decât să servească drept tratamente primare.
