Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Acest studiu evaluează trei biomarkeri proteici (BGM, NIC și SPARC-M) derivați din distrugerea țesuturilor în scleroza multiplă, arătând o discriminare diagnostică promițătoare cu valori AUC variind între 0,710 și 0,875. Aceste fragmente proteice eliberate patologic ar putea servi drept o amprentă proteică specifică pentru diagnosticul SM în practica clinică.
Acest studiu a evaluat șapte microARN-uri în probe de plasmă de la pacienți cu SM și controale, identificând miR-23a-3p și miR-326 ca potențiali markeri diagnostici pentru SM recurent-remitent, și miR-150-5p și miR-320a-3p ca posibili indicatori ai progresiei către SM progresivă secundară. Constatările sugerează că aceste microARN-uri ar putea fi încorporate în panouri diagnostice și utilizate pentru a prezice evoluția bolii, deși autorii subliniază necesitatea unor studii suplimentare de validare.
Acest studiu transversal pe 120 de pacienți cu SM dintr-o clinică de neurologie din Serbia a constatat că 36,7% au exprimat nevoia de îngrijiri paliative, cu preocupări principale referitoare la simptomele fizice, independență și activități zilnice. Aproximativ 25% din pacienți au demonstrat dependență completă sau severă în efectuarea activităților zilnice, subliniind importanța integrării îngrijirilor paliative în protocoalele de tratament al SM-ului.
Acest studiu investigheaza volumul plexusului corioid ca potențial biomarker inflamator la copiii cu scleroza multipla, comparand constatarile MRI la linie de baza intre pacienții cu SM cu debut pediatric si controale sanatoase si urmărind schimbarile de volum pe o perioada de 12 luni. Cercetarea evalueaza asocierile dintre volumul plexusului corioid si marcatorii bolii, inclusiv activitatea recaderii, atrofia creierului si progresia dizabilitatii in aceasta populatie de pacienti cu inflamatie ridicata.
Acest studiu clinic a urmărit schimbările celulelor imunitare la 10 pacienți cu RRMS pe parcursul a 96 de săptămâni de tratament cu cladribină, arătând o epuizare preferențială a celulelor B de memorie și o reducere a markerilor producției de anticorpi intrateacali. Cladribina a scăzut semnificativ indicele κFLC, indicele IgG și nivelurile CSF CXCL-13, cu efecte susținute comparativ cu o cohortă istorică de alemtuzumab.
