Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Această resursă abordează abordări de reabilitare și terapie fizică pentru gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcției la pacienții cu scleroză multiplă. Intervențiile de fiziopterapie au ca scop menținerea mobilității, reducerea oboselii, îmbunătățirea echilibrului și creșterea calității vieții în toate etapele progresiei bolii.
Acest studiu dezvoltă un model matematic pentru a descrie debutul și progresia bolii sclerozei multiple, capturând modelele de recăderi și remisiuni caracteristice sclerozei multiple prin dinamica inflamației și demielinizării. Modelul este validat folosind date clinice din leziuni cu contrast-enhancement la pacienții cu scleroză multiplă și are ca scop să servească ca bază pentru predicția evoluției bolii.
Această revizuire sistematică examinează aplicarea tehnologiilor de realitate mixtă și augmentată în neurorehabilitatea pacienților cu SM, identificând șapte studii care au evaluat îmbunătățiri în funcția motorie, mers și performanța cognitivă. Constatările indică câștiguri pe termen scurt în parametrii de mers, forța de apucare și coordonarea motorie cu implicare sporită a pacienților, folosind tehnologii care variază de la dispozitive purtate pe cap la platforme AR bazate pe casă.
Acest studiu utilizează profilarea spațială digitală a țesutului cerebral uman pentru a caracteriza compartimentele inflamatorii în scleroza multiplă, relevând că structurile limfoide terțiare sunt dominate de activitatea celulelor B cu producție ridicată de anticorpi IgG3 și IgG4. Constatările sugerează că aceste structuri pot funcționa ca centre pentru reactivarea virală și ar putea furniza biomarkeri pentru identificarea pacienților cu scleroza multiplă care prezintă inflamație compartimentalizată activă.
Acest studiu de cohortă pe 96 de sarcini la femei cu SM a constatat că recăderile care apar în timpul sarcinii sau perioada postpartum (în special în primul trimestru postpartum) au fost semnificativ asociate cu o progresie mai rapidă a dizabilității și o încărcătură de leziuni mai mare la RMN. Femeile care au avut recăderi au avut rate mai scăzute de expunere la terapia modificatoare a bolii și au arătat diferențe de dizabilitate mai susținute la urmărirea la doi ani comparativ cu cele fără recăderi.
