Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleAceastă cercetare aplică tehnici de învățare automată pentru a analiza modelele de expresie genică în eșantioane de sânge de la pacienți cu SM, identificând potențial biomarkeri noi pentru diagnosticul bolii, prognostic sau răspuns la tratament. Abordarea reprezintă progrese în medicina de precizie pentru SM prin valorificarea metodelor computaționale pentru a descoperi semnături moleculare asociate cu boala.
Acest studiu a examinat nivelurile serice de amilină în 62 de pacienți cu SM versus 63 de controale, găsind concentrații semnificativ mai scăzute de amilină la pacienții cu SM utilizând metodologia ELISA. Nu au fost observate diferențe semnificative între fenotipurile SM, deși constatările sugerează că amilina poate juca un rol în procesele inflamatorii și demielinizante legate de SM.
Acest studiu a dezvoltat un model farmacocinetic-farmacodinamic la nivel populației analizând concentrațiile de ocrelizumab și numărarea limfocitelor CD19+ din pacienții cu RRMS pentru a prezice răspunsurile individuale la tratament. Modelul cu două compartimente a caracterizat cu succes dispozițiile medicamentului și dinamica depletării celulelor B, permițând potențial optimizarea dozării personalizate pentru această terapie cu anticorp monoclonal anti-CD20.
Acest studiu dezvoltă și validează fracția parenchimală a leziunilor (LPF)—definită ca volum al leziunii împărțit la volum parenchimal în compartimentele regionale ale creierului—ca metrică de imagine pentru a evalua progresia dizabilității în scleroza multiplă. Datele MRI longitudinale și clinice din 78 de pacienți cu SM (forma recidivantă-remitentă și forma progresivă secundară) demonstrează că modelele bazate pe LPF prezic efectiv scorurile de dizabilitate prin aplicarea principiilor topografice ale rezervei funcționale și distribuției sarcinii lezionale.
Acest studiu investighează modul în care inflamația autoimună din scleroza multiplă provoacă atrofia musculaturii scheletale și disfuncția metabolică care pot contribui la oboseala din MS, utilizând un model experimental de encefalomieltă autoimună (EAE). Cercetătorii au constatat că boala a redus masa musculară și producția de forță, a redus reglarea genelor legate de funcția mitocondrială în fazele bolii severe și a produs comportament de oboseală la șoareci, cu dovezi sugerând contribuții din activarea imună sistemică dincolo de implicarea sistemului nervos central.
Această revizuire examinează cum subseturile de celule T helper CD4+ și semnalizarea citokinelor lor contribuie la dezvoltarea și progresarea sclerozei multiple, inclusiv celulele Th1, Th17 și celulele T helper foliculare și efectele lor asupra barierei hemato-encefalice și inflamației SNC. Articolul discută cum dereglarea co-stimulării celulelor dendritice și activarea gliei perpetuează neuroinflamația cronică și demielinizarea în SM.
Această recenzie examinează modul în care fragilitatea—caracterizată prin vulnerabilitate crescută și reziliență redusă la stres—afectează persoanele cu SM la rate crescute comparativ cu alte boli cronice, cu interacțiuni între fragilitate și patologia SM accelerând dizabilitatea fizică. Patofiziologia comună include disregularea metabolică, sarcopenia și inflamația sistemică, cu factori suprapuși precum deficiența de mobilitate și oboseală contribuind la risc accelerat de fragilitate; recunoașterea fragilitații ca o condiție distinctă și intersectantă poate îmbunătăți strategiile de îngrijire a SM și rezultatele pe termen lung.
Un studiu retrospectiv pe 130 de pacienți cu RRMS a identificat celule Th17 semnificativ crescute și celule Treg reduse în comparație cu grupul control, ambii markeri corelând cu severitatea bolii (scoruri EDSS). Tratamentul cu metilprednisolon a inversat aceste modificări imunologice și a îmbunătățit rezultatele clinice, susținând dezechilibrul Th17/Treg ca biomarker al activității EM.
Această revizuire narativă sintetizează terapiile modificatoare ale bolii (DMT) contemporane și biomarkerii emergenti pentru managementul sclerozei multiple, evidențiind anticorpii anti-CD20 ca agenți de prim rang și biomarkerii precum neurofilamentul ușor din ser (sNfL) pentru evaluarea eficacității. Revizuirea evaluează diverse abordări terapeutice, inclusiv inhibitorii BTK, modulatorii S1P, strategiile de reînconstituire imunitară și opțiunile investigaționale precum terapia CAR-T și terapiile direcționate împotriva EBV, cu rezultate mixte în abordarea progresiei independente de activitatea recidivelor (PIRA).
Această revizuire sistematică și meta-analiză a examinat frecvența noilor leziuni asimptomatice ale măduvei spinării la pacienții cu scleroză multiplă clinic stabili, constatând că aproximativ 13% dezvoltă cel puțin o nouă leziune în timpul urmăririi pe imagini MRI. Analiza a reunit date din nouă studii pentru a evalua activitatea bolii subclinice și implicarea izolată a măduvei spinării fără modificări concomitente ale creierului pe MRI, evidențiind importanța monitorizării leziunilor silențioase în managementul SM.
Acest studiu caz-control a comparat funcția membrului superior între persoanele cu scleroza multiplă (stratificate după scorul EDSS) și controale sănătoase, utilizând evaluări motorii standardizate, inclusiv forța de prindere, testul cutiei și blocului, și testul celor nouă găuri. Rezultatele au demonstrat afectări semnificative ale membrului superior la pacienții cu SM chiar și la niveluri scăzute de dizabilitate, cu diferențe progresive observate pe categoriile de severitate a bolii.
Acest studiu demonstrează că persoanele cu scleroza multiplă de tip recidivant-remitent prezintă deficite selective în percepția gustului, în special pentru gusturile amar, sărat și acid, în timp ce percepția dulceții rămâne relativ păstrată. Clasificarea prin învățare automată a obținut o acuratețe ridicată în distinguerea pacienților cu SM de controalele sănătoase folosind modele multivariate de sensibilitate gustativă, sugerând că evaluarea gustului poate fi valoroasă pentru evaluarea diagnostică a SM.
Un caz de pacient în vârstă de 40 de ani cu scleroza multiplă de tip recidivant-remitent cunoscut, care a dezvoltat inflamație vitreiană bilaterală și scotome centrale, inițial atribuită sclerozei multiple, dar în final diagnosticată ca coroiretinopatie sifilitic prin testare serologică. Tratamentul cu penicilină intravenoasă a rezultat în îmbunătățire vizuală marcată și restabilirea arhitecturii retiniene pe imagistică, subliniind importanța diagnosticului diferențial la pacienții cu boli demielinizante cu noi simptome oculare.
Acest studiu caz-control a constatat că pacienții cu SM au clearanță mucociliară nazală (CMN) semnificativ afectată comparativ cu grupurile control sănătoase, cu timpi de clearanță mai lungi corelând cu severitate crescută a bolii (scoruri EDSS). Subtipurile SM progresive au prezentat afectare mai mare a CMN decât formele recidivante-remitente, sugerând că evaluarea funcției imunitare respiratorii poate ajuta la caracterizarea statusului bolii.
Această recenzie sintetizează progresele recente în înțelegerea fisiopatologiei SM, inclusiv efectele îmbătrânirii asupra celulelor gliale și imune și funcțiile celulelor cu memorie rezidente în țesuturi. De asemenea, acoperă progresele în tehnologiile de imagistică, identificarea biomarkerilor, predicția progresiei bolii pe bază de IA și noile rezultate din studiile clinice pentru terapiile imune cu țintă SNC.
Un studiu caz-control cu 38 de pacienți cu SMRR și 38 de controale sănătoase a găsit niveluri plasmatice semnificativ crescute ale marcatorilor feroptotici (MDA, fier, feritină) și marcatori antioxidanți redușiți (GSH, GPX4) la pacienții cu SM. Aceste descoperiri sugerează că feroptoza, un mecanism de moarte celulară dependent de fier, poate contribui la neuroinflamația SM și la patologia bolii.
Clasificarea actuală a SM (remitent-recidivantă, progresivă secundară, progresivă primară) nu reușește să surprindă spectrul complet al bolii și mecanismele biologice subiacente. Un comitet internațional de experți propune o foaie de parcurs pentru tranziția către descriptori dinamici ai cursului bolii, informați biologic, care reflectă mai bine fisiopatologia.
Cercetătorii de la Universitatea din Basel au identificat un marker sangvin capabil de a detecta progresia graduală a sclerozei multiple care apare în ciuda absenței recidivelor clinice. Acest biomarker ar putea îmbunătăți monitorizarea progresiei bolii și răspunsul la tratament la pacienții cu scleroză multiplă.
