Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleO femeie de 31 de ani cu SM s-a prezentat cu galactoreea și niveluri crescute de prolactină fără patologie hipofizară; ambele au remis după tratamentul cu metilprednisolon intravenos. Acest caz demonstrează că hiperprolactinemia asociată cu SM nu poate necesita intervenție dopaminergică dacă cauza subiacentă este demielinizarea inflamatoare mai degrabă decât adenomul hipofizar.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani cu scleroză multiplă de tip recidivant-remitent a dezvoltat o disfuncție severă reversibilă a ventriculului stâng 24-36 de ore după infuzia de ocrelizumab, cu investigație cardiologică cuprinzătoare care a exclus cauze ischemice sau infecțioase. Acest caz atrage atenția asupra unui potențial efect cardiotoxic rar al ocrelizumabului și subliniază necesitatea monitorizării cardiologice la pacienții cu scleroză multiplă care primesc această terapie.
Această analiză examinează transplantul autolog de celule stem hematopoietice (AHSCT) ca opțiune terapeutică emergentă pentru pacienții cu scleroză multiplă recidivant-remisivă care prezintă rezistență la terapiile modificatoare de boală, demonstrând o remisie susținută și rate de recidivă mai scăzute în comparație cu tratamentele convenționale. Deși AHSCT se dovedește promițător în prevenirea progresiei bolii și îmbunătățirea rezultatelor neurologice, rezultatele sunt mixte în cazurile de SM progresivă, fiind necesare cercetări suplimentare pentru a identifica criteriile optime de selecție a pacienților și protocoalele de transplant.
Acest studiu demonstrează că persoanele cu SM prezintă deficiențe măsurabile atât în ceea ce privește sincronizarea perceptivă (detectarea ritmului), cât și sincronizarea motorie (consistența loviturilor cu degetele), în comparație cu datele normative, deficiențe atribuite leziunilor microstructurale ale ganglionilor bazali. Aceste tulburări de sincronizare se corelează semnificativ cu progresia bolii și cu severitatea oboselii, ceea ce sugerează că măsurătorile procesării temporale ar putea servi drept biomarkeri obiectivi ai activității bolii în cazul sclerozei multiple.
Scleroza multiplă este o afecțiune cronică autoimună demielinizantă a sistemului nervos central, care apare de obicei între vârstele de 20 și 40 de ani, cu o prevalență mai mare în rândul femeilor și al populațiilor din Europa de Nord și America de Nord. Abordările terapeutice actuale includ agenți imunomodulatori modificatori ai evoluției bolii (interferoni, acetat de glatiramer, anticorpi monoclonali, fumarați și alții) și tratamente simptomatice pentru gestionarea progresiei bolii și a dizabilității.