Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleAcest articol clinic examinează mișcările faciale paroxistice ca manifestare neurologică care apare la pacienții cu scleroză multiplă. Textul discută fiziopatologia, prezentarea clinică și managementul acestor episoade de mișcări faciale involuntare asociate cu SM.
Un studiu clinic a comparat răspunsurile testării senzoriale (stimulare electrică și termică a pulpei dentare) între 39 de pacienți cu SM și 27 de controale sănătoase, constatând că pacienții cu SM au prezentat praguri senzoriale reduse și răspunsuri întârziate la frig, cu disfuncție mai accentuată în formele progresive de SM. Aceste rezultate sugerează că testarea sensibilității pulpei poate detecta implicarea subclinică a nervului trigeminal la pacienții cu SM înainte de apariția simptomelor neurologice evidente.
Acest studiu pilot pe 77 de pacienți cu scleroza multiplă diagnosticați recent a investigat modul în care depresia, anxietatea și trăsăturile temperamentale sunt legate de tulburările ritmului circadian, constatând că 13,7% aveau dezreglare circadiană clinică semnificativă cu corelații puternice la simptomele depresive și anxioase. Constatările sugerează că simptomele afective și temperamentul subiacent pot influența vulnerabilitatea la perturbări ale somnului și ritmului circadian la populațiile cu scleroza multiplă.
Un bărbat în vârstă de 26 de ani cu antecedente de boala Hirschsprung s-a prezentat cu slăbiciune facială stângă, dureri de cap și dezechilibru, fiind diagnosticat ulterior cu scleroza multiplă. Cazul a fost tratat cu fumarat de dimetil, o terapie modificatoare a bolii pentru SM, evidențiind rara coexistență a acestor două condiții.
Acest studiu a examinat markerii hipoxiei și angiogenezi în sângele și creierul persoanelor cu scleroza multiplă remitent-recidivantă, găsind markeri hipoxici crescuți (HIF-1α, hem-oxigenază-1, HSP-90) și factor neurotrofic derivat din creier redus comparativ cu controalele sănătoase. Descoperirile sugerează că dereglarea hipoxică apare chiar și în stadiul bolii neuroinflamator RRMS, cu niveluri de lizil-oxidază corelate cu caracteristicile leziunilor și schimbările volumului cerebral.
Acest studiu a analizat nivelurile în fluidul cerebrospinal ale aminoacizilor neuroactivi (aspartat, glutamat, glicină și GABA) la pacienții cu SM și a găsit aspartat semnificativ crescut în toate subtipurile bolii, cu corelații pozitive între aminoacizii excitatori și markerii de peroxidare a lipidelor. Glicina a prezentat un model de asociere neuroprotectoare, iar markerii de stres oxidativ au fost crescuți în special în SM secundar-progresivă, ceea ce sugerează că metabolismul alterat al aminoacizilor contribuie la dauna neuronală independent de activarea imună.
Acest studiu pilot a examinat dacă răcirea palmei ar putea reduce efortul termic indus de exercițiu la nouă pacienți cu SM în timpul ergometriei pe bicicletă la intensități diferite. Răcirea palmei a scăzut semnificativ temperatura palmei și răspunsurile frecvenței cardiace, în timp ce a crescut fluxul termic, sugerând că ar putea ajuta la atenuarea limitărilor exercițiului legate de căldură la SM.
Un studiu transversal asupra a 169 de pacienți cu SM a constatat că 74% au raportat calitate slabă a somnului, cu tulburări ale ritmului circadian (22%), tulburări psihiatrice (18%) și parasomnii (14%) ca comorbiditățile frecvente legate de somn. Femeile au prezentat rate mai mari de tulburări psihiatrice și de mișcare care afectează somnul, în timp ce insomnia și perturbările ritmului circadian au fost asociate semnificativ cu severitatea bolii și dizabilitate.
Acest studiu a comparat metricile imagistice de difuzie cerebrală la 37 de pacienți cu SM stratificați după antecedente de neurite optică, găsind diferențe nesemnificative în parametrii difuziei nervului optic între grupuri. Planul de achiziție (axial versus coronal) a afectat semnificativ măsurătorile DTI, sugerând că standardizarea metodologică este importantă pentru viitoarele studii de neuroimagistică în SM.
Această cercetare demonstrează că nivelurile peptidului nociceptină sunt anormal crescute în lichidul cerebrospinal al pacienților cu SM progresiv comparativ cu controalele și cazurile de SM cu reacuțiri-remisiuni, și pot inhiba maturarea oligodendrocitelor și repararea mielinei. Tratamentul cu un antagonist al receptorului nociceptinei la șoareci bătrâni cu encefalomielită autoimună experimentală a îmbunătățit simptomele clinice și a intensificat remielinizarea, sugerând antagonismul nociceptinei ca o potențială țintă terapeutică pentru SM progresiv.
EASIER 2, un studiu observațional multicentric italian, a comparat administrarea subcutanată versus intravenoasă a natalizumabului la pacienți cu SM pe parcursul a 265 de proceduri, găsind reduceri semnificative în timpul pacientului la centru (77%), timpul activ al furnizorului de îngrijiri medicale (35%) și costurile spitalicești (60%). Scorurile calității vieții pacientului s-au îmbunătățit cu 13 puncte în zilele administrării subcutanate, cu 86% din pacienți preferând această cale din cauza programelor mai scurte, confortului redus și sarcinii emoționale mai scăzute.
Cercetările demonstrează că demielinizarea provoacă impulsuri electrice anormale în timpul somnului NREM stadiul 2 și încetinește oscilațiile somnului REM. Înregistrările somnului pot servi drept biomarker non-invaziv pentru monitorizarea progresiei în scleroza multiplă și boala Alzheimer.
Acest studiu a comparat nivelurile metaboliților din calea triptofanului la 80 de pacienți cu SM (subtipurile RRMS și SPMS) versus 41 de controale sănătoase folosind cromatografia lichidă-spectrometria de masă, examinând asociații cu subtipul bolii și starea de invaliditate. Rezultatele au arătat niveluri semnificativ mai scăzute de triptofan la pacienții cu SM și rapoarte alterate ale metaboliților cheie (kininurenină/triptofan și acid quinolenic/acid kynurenic), cu corelații cu metricile severității bolii.
Cercetătorii au dezvoltat o metodă bazată pe inteligență artificială pentru a identifica leziunile corticale din substanța gri la pacienții cu scleroză multiplă, folosind scanări MRI moștenite care nu au putut fi detectate anterior prin analiza convențională. Această progresie poate îmbunătăți diagnosticul și monitorizarea sclerozei multiple prin dezvăluirea leziunilor ascunse în datele de imagistică standard.
Acest studiu transversal a măsurat markeri ai stresului oxidativ sangvin în 67 de adulți cu SM și a găsit dezechilibru redox semnificativ comparativ cu grupul control, cu capacitate antioxidantă redusă și status oxidativ total ridicat. Markerii de stres oxidativ s-au corelat cu progresiunea bolii, severitatea dizabilității, funcția cognitivă și oboseală, sugerând că stresul oxidativ poate contribui la simptomele asociate SM dincolo de măsurile convenționale ale bolii.
Acest studiu in vitro analizează modul în care patru medicamente imunomodulatoare utilizate în tratamentul sclerozei multiple (fingolimod, cladribină, dimetilfumarat, teriflunomidă) influențează expresia receptorului ACE2 în linii celulare de carcinom pulmonar uman în condiții inflamatorii. Diferitele medicamente pentru SM au prezentat efecte variabile asupra nivelurilor de ACE2, fingolimodul și cladribina reducând expresia, în timp ce dimetilfumaratul a crescut-o, sugerând posibile impacturi diferențiate asupra susceptibilității la COVID-19 la pacienții cu SM.
Acest studiu de tip caz-martor a analizat dacă nivelurile serice ale indoleaminei 2,3-dioxigenazei-1 (IDO1) și ale β-cateninei sunt asociate cu ateroscleroza la 75 de pacienți cu scleroză multiplă recidivant-remisivă, în comparație cu 30 de subiecți sănătoși din grupul martor. Ambii biomarkeri au fost asociați în mod semnificativ cu diagnosticul de SM, dar niciunul dintre ei nu a prezis în mod independent riscul de ateroscleroză după ajustarea pentru factorii de confuzie, durata bolii fiind singurul factor predictiv semnificativ.
Această analiză metodologică evaluează dacă principalele ghiduri privind scleroza multiplă (MAGNIMS și CMSWG) fac o distincție corespunzătoare între dovezile corelative și dovezile predictive reale atunci când se fac referiri la rezultatele RMN în luarea deciziilor terapeutice în cazul sclerozei multiple recidivante-remisive. Analiza relevă faptul că majoritatea recomandărilor din ghiduri se bazează pe măsuri bazate pe asociere (raportul de șanse, raportul de risc) mai degrabă decât pe modele predictive validate corespunzător, cu intervale de încredere sau indicatori de discriminare/calibrare.
