Boala Alzheimer și alte forme de demență.
570 de articoleAcest studiu investighează modul în care modelele de mai multe afecțiuni medicale concurente (multimorbiditate) corelează cu rezultatele mortalității la persoanele cu demență. Cercetarea are ca scop identificarea profilurilor de comorbiditate asociate cu riscul crescut de mortalitate în această populație.
Acest studiu investigheaza dacă simptomele neuropsihiatrice pot prezice starea biomarkerilor bolii Alzheimer (clasificarea ATN) în stadiile preclinice și prodromale pentru recrutarea în studii clinice. Cercetarea aplică cadrul de cercetare NIA-AA pentru a îmbunătăți identificarea persoanelor cu risc, adecvate pentru studiile de intervenție timpurie.
Acest articol examinează mecanismele prin care unii indivizi rezistă la schimbările neuropatologice ale Alzheimer sau și mențin funcția cognitivă în ciuda unei patologii cerebrale semnificative, evidențiind că demența nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii. Înțelegerea acestor procese de rezistență și reziliență poate informa strategiile preventive și terapeutice pentru a întârzia sau preveni demența Alzheimer.
Acest studiu retrospectiv, realizat pe un eșantion de 642 de pacienți cu boala Alzheimer, a analizat modul în care nivelul de educație (un indicator al rezervei cognitive) influențează vârsta la momentul diagnosticării și evoluția declinului cognitiv. Un nivel de educație mai ridicat a întârziat diagnosticul în grupurile cu nivel de educație mediu-ridicat, dar a fost asociat, în mod paradoxal, cu o deteriorare cognitivă mai rapidă, ceea ce sugerează că mecanismele rezervei cognitive funcționează diferit în funcție de straturile educaționale și că indicatorii de rezervă s-ar putea să nu surprindă pe deplin factorii protectori subiacenți.
Acest studiu a examinat biomarkeri legați de producția și degradarea amiloid-β (Aβ) în mostre de ser de la pacienți în diferite stadii de declin cognitiv și controale sănătoase. Rezultatele au indicat că Aβ-40 crește devreme în progresiunea bolii, în timp ce enzimele de eliminare (IDE, NEP, ACE) scad progresiv, sugerând că mecanismele de clearance afectate ar putea contribui la patologia Alzheimer.
Un studiu controlat randomizat cu 107 pacienți cu boala Alzheimer în aziluri de bătrâni a evaluat efectele intervenției cu înregistrări audio familiale combinate cu îngrijirea standard față de îngrijirea obișnuită doar. Grupul de intervenție a demonstrat scăderi semnificative ale scorurilor depresiei, calitate îmbunătățită a somnului și declin cognitiv mai lent comparativ cu grupurile de control.
Această cercetare examinează modul în care expunerea la stres în perioada timpurie a vieții poate crește riscul bolii Alzheimer prin alterarea proceselor cerebrale, inclusiv semnalizarea hormonilor de stres, neuroinflammație, funcția mitocondrială și neurogeneza. Autorii propun că stresul timpuriu reduce reziliența creierului la schimbările patologice, cum ar fi acumularea amiloid-β, accelerând potențial declinul cognitiv și progresarea demenței.
Această analiză examinează terapiile cu anticorpi anti-beta amiloid validate în Faza 3 pentru boala Alzheimer, analizând motivele pentru care unele tratamente reușesc în timp ce altele eșuează pe baza țintelor lor specifice în cadrul agregatelor amiloide. Dovezile indică faptul că terapiile care vizează agregate de greutate moleculară mare (protofibrilele și plăcile), cum ar fi lecanemab și donanemab, prezintă beneficii cognitive clinice care se corelează cu reducerea depozitului de amiloid.
Acest studiu examinează modificările structurale ale creierului și asocierile lor neurobiologice la persoanele cu risc de boală Alzheimer înainte de apariția simptomelor. Cercetarea utilizează neuroimagistica pentru a identifica alterări ale substanței gri care pot servi drept biobmarcatori timpurii pentru progresiunea bolii.
Această revizuire sistematică examinează conexiunea dintre fluctuațiile glicemiei și riscul bolii Alzheimer, sintetizând dovezi din șase studii publicate între 2014-2024. Cercetarea explorează modul în care dezechilibrul metabolic și variabilitatea glucozei pot contribui la deficiența cognitivă și neurodegenrare la indivizi cu sau fără diabet tip 2.
Această analiză narativă evaluează dacă sacubitril/valsartan (un medicament pentru insuficiență cardiacă) crește riscul de demență prin acumularea de amiloid-beta, o preocupare teoretică din momentul aprobării sale în 2014. Studiile clinice, cercetările din lumea reală și datele de farmacovigilență oferă dovezi liniștitoare privind absența declinului cognitiv crescut, deși biomarkerii de amiloid din sânge prezintă perturbații care necesită o interpretare prudentă.
Acest studiu demonstrează că durerea cronică induce modele specifice de metilare a ADN-ului în cortexul prefrontal care afectează rețelele de gene implicate în cognițe și patologia bolii Alzheimer. Cercetarea identifică activarea microglelei corticale ca un potențial mecanism biologic care explică de ce durerea cronică este asociată cu declinul memoriei accelerat și riscul crescut de demență la adulții în vârstă.
Acest studiu analizează modul în care principalele ziare americane au prezentat tratamentele modificatoare ale bolii (DMT) pentru boala Alzheimer între 2020-2024, constatând că acoperirea media a legat riscurile tratamentului în primul rând de raporturile eficacitate-cost. Cercetarea identifică tensiuni între provocările de reglementare ale FDA, dezacordul experților cu privire la calitatea dovezilor și așteptările pacienților privind aceste terapii inovatoare.
Această analiză sistematică și metaanaliză a examinat efectele intervențiilor în realitate virtuală asupra funcției cognitive la persoane cu boala Alzheimer pe parcursul a trei încercări controlate randomizate care au implicat 75 de participanți. RV a arătat îmbunătățiri modeste ale performanței memoriei comparativ cu tratamentul obișnuit, dar a demonstrat puțin sau niciun efect asupra funcției executive.
Această recenzie examinează simptomele neuropsihiatrice (NPS) în patru sindroame majore de demență—boala Alzheimer, demența vasculară, demența cu corpuri Lewy și demența frontotemporală—evidențiind că aceste simptome apar adesea devreme sau chiar înainte de declinul cognitiv. Articolul oferă îndrumări clinice pentru echipele de îngrijire primară în vederea recunoașterii bolii neurodegenerative prodromale și inițierii investigației diagnostice corespunzătoare, abordând lacunele în instruirea asupra demenței în rândul practicienilor din prima linie.
Acest studiu longitudinal a examinat distribuția asimetrică a plăcilor β-amiloid în întregul creier la 148 de participanți, cuprindând de la cognație normală la demența Alzheimer. Cercetarea a constatat că lateralizarea β-amiloidului variază în funcție de stadiul bolii și corelează cu performanța cognitivă, sugerând o potențială utilitate ca biomarker de neuroimagistică pentru urmărirea progresiei bolii.
Această analiză examinează modul în care hipertensiunea contribuie la tulburări neurocognitive majore, inclusiv boala Alzheimer, demența vasculară și demența cu corpuri Lewy, prin daune vasculare, inflamație și perturbarea barerei hemato-encefalice. Deși medicamentele antihipertensive arată promisiuni în unele studii, dovezile rămân inconsistente, subliniind necesitatea unor cercetări prospective pe termen lung pentru a clarifica eficacitatea tratamentului și relația bidirecțională între hipertensiune și declinul cognitiv.
Acest studiu a cuantificat reziliența metabolică folosind imagistica FDG-PET în 848 de participanți din baza de date ADNI pentru a evalua rolul acesteia în predicția declinului cognitiv și conversia către demență. Rezultatele au arătat că metabolismul glucozei cerebrale păstrat a prezis în mod independent declinul cognitiv mai lent și riscul redus de conversie către demență, sugerând că este un biomarker valoros complementar măsurilor structurale cerebrale.