Atenție, impulsivitate și hiperactivitate.
743 de articoleFDA din SUA a aprobat Simtriyo, un nou medicament care conține centanafadine, pentru tratarea ADHD la pacienți cu vârsta de 6 ani și mai mari care cântăresc cel puțin 20 kg. Această aprobare extinde opțiunile de tratament pentru populațiile pediatrice și adulte cu ADHD.
Cercetarea de la Institutul Karolinska arată că tinerii cu autism accesează serviciile de sănătate sexuală mai rar decât colegii lor cu ADHD. Consultațiile de sănătate digitală sunt propuse ca o strategie potențială pentru a ajuta la reducerea acestor disparități în healthcare.
Acest studiu controlat randomizat a examinat motivele pentru care tinerii cu ADHD amână obținerea permisului de conducere și dacă factorii cognitivi și comportamentele parentale prezic rezultatele obținerii licenței. Rezultatele au arătat interacțiuni semnificative între variabilitatea timpului de reacție și eficacitatea intervenției, cu adolescenții din programul STEER demonstrând rezultate îmbunătățite în ciuda provocărilor cognitive de bază.
Această revizuire narativă a analizat 22 de studii evaluate de colegi care examinează intervențiile de exerciții acvatice pentru tulburări neuroevolutive (ADHD, ASD, sindromul Down), găsind dovezi de îmbunătățiri ale atenției, coordonării motorii, interacțiunii sociale și reglementării comportamentale în acestea populații. Revizuirea remarcă faptul că intervențiile acvatice bazate pe Halliwick au arătat o promisiune deosebită pentru persoanele cu autism, deși rezultatele au variat în funcție de tulburare și de măsura rezultatului.
Această analiză de amploare sintetizează 50 de studii care examinează asociația dintre ADHD și durerea cronică, documentând conexiuni epidemiologice consistente între sarcina simptomelor ADHD și severitatea mai mare a durerii în diverse condiții de durere, inclusiv fibromialgie, migrene și durerea cronică de spate. Analiza identifică mecanismele neurobiologice propuse care implică disfuncția dopaminergică și noradrenergicp și mapează intervențiile terapeutice disponibile pentru această prezentare comorbidă.
Acest studiu a comparat profilurile cognitive și comportamentale, inclusiv reglarea emoțională, funcțiile executive și empatia, în rândul a 102 adolescente de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani cu anorexie nervoasă (AN), ADHD sau ADHD+autism comorbid. Rezultatele au arătat că grupa AN a obținut performanțe mai bune în memoria de lucru și viteza de procesare, grupa ADHD+autism a prezentat o înțelegere verbală mai ridicată, iar ambele grupuri AN și ADHD+autism au demonstrat o deficiență a funcționării globale mai mare decât grupa cu ADHD singur.
Acest studiu de registru pe mai mult de 454.000 de tineri suedezi (vârsta 12-22 ani) a constatat că cei cu ADHD au accesat serviciile de sănătate sexuală și reproductivă mai frecvent decât colegii lor, în timp ce tinerii autişti—în special bărbații—au accesat aceste servicii mai rar. Atât modelele de îngrijire în persoană, cât și cele digitale au diferit semnificativ între grupuri, cu femele autiste preferând consultații cu medicul versus vizite la moașă și prezentând o utilizare mai redusă a contraceptivelor.
Un studiu retrospectiv de caz-control a examinat rezultatele chirurgicale la pacienții cu ADHD supuși reconstrucției ligamentului încruciș anterior, comparând ratele complicațiilor la intervale de 3 luni, 6 luni și 3 ani cu controale non-ADHD folosind potrivirea scorului de propensiune. Rezultatele au indicat că pacienții cu ADHD au experimentat un risc semnificativ crescut de complicații postoperatorii și necesități de chirurgie de revizuire în perioadele postoperatorii precoce.
Un studiu longitudinal care a urmărit indivizi din naștere în 1970 a constatat că trăsăturile ADHD din copilărie măsurate la vârsta de 10 ani au fost asociate cu un risc semnificativ mai mare de a experimenta violență în relațiile intime până la vârsta de 51 de ani, afectând aproximativ 1 din 5 bărbați și 1 din 3 femei cu trăsături ADHD ridicate comparativ cu ratele de bază de 1 din 7 bărbați și 1 din 4 femei. Asociația a persistat în toate tipurile de violență în relațiile intime (hărțuire, abuz economic, violență fizică, control coercitiv și violență sexuală) după ajustarea pentru gen, etnie și statusul socioeconomic din copilărie.
Această revizuire sistematică evaluează peștii zebra ca organisme model pentru studiul ADHD prin abordări genetice și farmacologice, evaluând validitatea lor comportamentală, neuroobiologică și farmacologică. Treisprezece studii au demonstrat că modelele genetice și farmacologice au reprodus cu succes fenotipuri asemănătoare ADHD, inclusiv hiperactivitate, impulsivitate, deficite de atenție și deficiențe cognitive.
Sistemul de sănătate mintală din Australia se confruntă cu presiuni în creștere din cauza timpilor lungi de așteptare și a capacității limitate a specialiștilor pentru diagnosticarea și tratamentul ADHD, ceea ce duce la riscuri potențiale de diagnostic greșit. Articolul subliniază că evaluarea ADHD necesită o evaluare clinică care consumă mult timp și abordări de îngrijire multimodale dincolo de medicație, cu preocupări că extinderea rolurilor medicilor de familie fără o instruire adecvată poate compromite calitatea diagnosticului.
Platformele de telemedicină au extins accesul la diagnosticul și tratamentul ADHD, dar cercetările indică faptul că această creștere poate reflecta, de asemenea, modele de afaceri orientate pe profit care sunt în beneficiul pacienților înstăriți. Articolul examinează tensiunea dintre accesibilitatea sporită și supra-diagnosticul potențial determinat de considerații comerciale mai degrabă decât clinice.
Cercetarea identifică suprapuneri genetice între tulburarea de personalitate borderline și mai multe condiții, inclusiv PTSD, depresie, ADHD și comportamente de autolesare. Aceste constatări pot facilita cercetarea psihiatrică transdiagnostică și pot ghida dezvoltarea unor intervenții terapeutice țintite.
Această revizuire sistematică a 13 studii de neuroimagistică a constatat că adulții cu ADHD prezintă alterări în sistemele fronto-striatale, fronto-parietale și limbice legate de controlul executiv și atenție, cu modele care variază în funcție de vârstă. Cercetarea evidențiază potențiale interacțiuni între riscul genetic ADHD și patologia bolii Alzheimer, sugerând că modificările cerebrale legate de ADHD pot persista până la vârsta înaintată și pot crește vulnerabilitatea la declin cognitiv.
Această revizuire examinează modul în care tulburarea spectrului autist (TSA) și ADHD, prezente în aproximativ 1-2% și respectiv 2,5% din populații, influențează riscul de achiziție a HIV, implicarea în tratament și rezultatele sanitare la indivizii neurodiversi. Autorii propun un cadru pentru îngrijiri care afirmă neurodiversitatea și care abordează modul în care diferențele în funcția executivă, reglarea senzorială și comunicarea socială pot crea bariere în cadrul sistemelor de sănătate concepute pentru pacienții neuroobișnuiți.
Articolul examinează conexiunile bine stabilite între microbiota intestinală și rezultatele sănătății creierului, inclusiv stresul, depresia, anxietatea și neuroevoluția, în timp ce pune sub semnul întrebării în mod critic dacă cercetarea actuală reprezintă adecvat diversitatea populației mondiale. Ridică preocupări valide cu privire la reprezentativitatea științei microbiomului și implicațiile potențiale ale acesteia pentru înțelegerea afecțiunilor neuropsihiatrice în diferite populații.
Această analiză narativă sintetizează dovezile privind propranololul (un beta-blocant) ca potențial tratament adjuvant pentru tulburarea spectrului autist, examinând efectele sale asupra anxietății sociale, flexibilității cognitive, reglării emoționale și dezechilibrului comportamental. Deși constatările sugerează posibile beneficii prin modularea hiperactivării adrenergice, autorii remarcă faptul că majoritatea dovezilor provin din eșantioane mici și studii cu doze unice, cu încercări duble orbite susținute rămânând limitate.
Acest raport de caz descrie o femeie gravidă în vârstă de 23 de ani cu depresie rezistentă la tratament cu trăsături psihotice și epilepsie care a experimentat remisiunea completă a simptomelor psihiatrice după o criză tonico-clonică generalizată. Autorii sugerează că efectele neuromodulatoare ale activității ictale ar putea fi paralele cu mecanismele terapeutice ale electroconvulsivoterapiei, evidențiind relația neurobiologică complexă între activitatea convulsivă și reglarea dispoziției.
