Atenție, impulsivitate și hiperactivitate.
743 de articoleCercetarea identifică suprapuneri genetice între tulburarea de personalitate borderline și mai multe condiții, inclusiv PTSD, depresie, ADHD și comportamente de autolesare. Aceste constatări pot facilita cercetarea psihiatrică transdiagnostică și pot ghida dezvoltarea unor intervenții terapeutice țintite.
Acest studiu transversal a examinat dacă GDF-15 seric, o citokină sensibilă la stres, se corelează cu severitatea simptomelor ADHD sau expunerea la medicamente stimulante la 72 de copii. Nu au fost găsite asociații semnificative între nivelurile GDF-15 și măsurile simptomatologiei sau statusul tratamentului, ceea ce sugerează că acest biomarcher nu poate fi direct implicat în patologia ADHD pediatrică, deși se recomandă studii longitudinale mai ample pentru a explora în continuare mecanismele inflamatorii.
Acest studiu EEG a comparat 99 de copii cu ADHD (prezentări combinate și predominant inatenți) și 19 controale cu dezvoltare tipică, găsind că diferențele de conectivitate neurală în banda alfa între subtipurile de ADHD au fost localizate în rețelele fronto-occipitale și frontoparietale. Copiii cu ADHD de tip combinat au arătat o frecvență alfa parietală mai mare decât cei cu ADHD predominant inatenți, iar frecvența alfa mai scăzută s-a corelat cu simptome mai severe de hiperactivitate-impulsivitate.
Această revizuire sistematică a 13 studii de neuroimagistică a constatat că adulții cu ADHD prezintă alterări în sistemele fronto-striatale, fronto-parietale și limbice legate de controlul executiv și atenție, cu modele care variază în funcție de vârstă. Cercetarea evidențiază potențiale interacțiuni între riscul genetic ADHD și patologia bolii Alzheimer, sugerând că modificările cerebrale legate de ADHD pot persista până la vârsta înaintată și pot crește vulnerabilitatea la declin cognitiv.
Acest studiu de cohortă retrospectiv a comparat modelele de testare a vitaminei D și ratele de insuficiență între 145 de pacienți pediatrici cu fractură și tulburare de spectru autist și 145 de controale potrivite fără ASD. Pacienții cu ASD au fost semnificativ mai probabili să se supună testării vitaminei D (46% vs. 14%), deși ratele de insuficiență a vitaminei D au fost similare între grupuri (54% vs. 48%).
Această analiză a literaturii sintetizează dovezi privind PTSD și simptomele legate de traumă la copiii și adolescenții autisti, subliniind că aceste condiții sunt adesea nerecunoscute din cauza suprapunerii simptomelor, diferențelor de comunicare și sensibilităților senzoriale. Analiza identifică strategii îmbunătățite de evaluare (screening adaptat, aportul tutelelor, abordări dezvoltamentale) și dovezi limitate, dar promițătoare pentru intervențiile modificate axate pe traumă, inclusiv CBT adaptat și îngrijire sensibilă la traumă.
Această revizuire examinează modul în care tulburarea spectrului autist (TSA) și ADHD, prezente în aproximativ 1-2% și respectiv 2,5% din populații, influențează riscul de achiziție a HIV, implicarea în tratament și rezultatele sanitare la indivizii neurodiversi. Autorii propun un cadru pentru îngrijiri care afirmă neurodiversitatea și care abordează modul în care diferențele în funcția executivă, reglarea senzorială și comunicarea socială pot crea bariere în cadrul sistemelor de sănătate concepute pentru pacienții neuroobișnuiți.
Articolul examinează conexiunile bine stabilite între microbiota intestinală și rezultatele sănătății creierului, inclusiv stresul, depresia, anxietatea și neuroevoluția, în timp ce pune sub semnul întrebării în mod critic dacă cercetarea actuală reprezintă adecvat diversitatea populației mondiale. Ridică preocupări valide cu privire la reprezentativitatea științei microbiomului și implicațiile potențiale ale acesteia pentru înțelegerea afecțiunilor neuropsihiatrice în diferite populații.
Această cercetare investigheaza relația dintre consumul prenatal maternal de mai multe substanțe și dezvoltarea ulterioară a ADHD la copii. Studiul examinează modul în care expunerea la substanțe multiple în timpul sarcinii poate contribui la creșterea riscului simptomelor ADHD și diagnosticării la descendenți.
Acest raport de caz documentează trei pacienți pediatrici cu ADHD și tulburare din spectrul autist comorbide care au fost trataţi cu clonidină, un agonist alfa-2 adrenergic, care nu este utilizat în mod obişnuit ca terapie de primă linie. După două luni de tratament, pacienții au prezentat îmbunătăţiri măsurabile pe scări de evaluare standardizate pentru simptomele ADHD și autismului, împreună cu reduceri ale comportamentelor agresive și a ticurilor.
Această analiză narativă sintetizează dovezile privind propranololul (un beta-blocant) ca potențial tratament adjuvant pentru tulburarea spectrului autist, examinând efectele sale asupra anxietății sociale, flexibilității cognitive, reglării emoționale și dezechilibrului comportamental. Deși constatările sugerează posibile beneficii prin modularea hiperactivării adrenergice, autorii remarcă faptul că majoritatea dovezilor provin din eșantioane mici și studii cu doze unice, cu încercări duble orbite susținute rămânând limitate.
Această revizuire de scop cartografiază sistematic dovezile empirice privind implicarea farmacistului în traseele de îngrijire a ADHD, sintetizând rolurile lor în optimizarea medicamentelor și prestarea de servicii în cadrul a 13 studii publicate în perioada 2008-2025. Revizuirea identifică modul în care farmaciștii pot ajuta la abordarea creșterii cererii de servicii ADHD, a timpilor de așteptare prelungiți și a monitorizării inconsistente a medicamentelor, în timp ce evidențiază lacunele de dovezi pentru cercetări viitoare.
Acest studiu longitudinal cu trei valuri pe 235 de familii a examinat cum dezavantajul de vecinătate se raportează la simptomele ADHD la copii prin impredictibilitatea crescută a practicilor parentale materne. Rezultatele au arătat că riscurile de vecinătate au prezis o entropie parentală crescută (în special în contexte de disciplină), care la rândul său a prezis simptome ADHD mai mari la copiii mici.
Un studiu de topologie computațională a analizat modelele de co-expresie genică în sânge și țesut cerebral de la indivizi cu tulburare din spectrul autist în comparație cu grupuri de control, găsind o reducere de 20,4% în structura ciclului regulatoriu în rețelele sângelui periferic. Țesutul cerebral nu a arătat diferențe topologice semnificative, deși analiza puterii sugerează că studiul a fost subdotat pentru a detecta efecte în probele cerebrale.
Un raport de caz al unui băiat în vârstă școlară diagnosticat inițial cu tulburare de spectru autist pe baza întârzierii limbajului timpuriu și dificultăților de comunicare socială, care a fost diagnosticat ulterior cu sindrom Joubert la vârsta de 8 ani. Diagnosticul întârziat a fost facilitat de RMN-ul repetat care a arătat semnul caracteristic al dintelui de măcilă și hipoplazia vermisului cerebelar, alături de testarea genetică care a confirmat variante de ciliopatie, subliniind faptul că sindromul Joubert poate apărea cu cognție conservată și rezultate neuroimagistice subtile timpurii.
Acest raport de caz descrie o abordare multidisciplinară structurată care a permis unui băiat în vârstă de 6 ani cu autism și dermatită atopică severă să primească injecția de dupilumab fără constrângere fizică, folosind evaluarea senzorială, modificarea mediului și repetiția procedurală condusă de un specialist în viață pentru copii. Strategia coordonată a eliminat cu succes necesitatea constrângerii în timpul injecțiilor inițiale și ulterioare, demonstrând un cadru reproductibil pentru gestionarea anxietății procedurale în copii cu autism care necesită tratamente injectabile.
Această meta-analiză a 35 de studii a constatat că nașterea prin cezariană a fost asociată cu riscuri ușor crescute de autism (OR=1,25) și ADHD (OR=1,11) în comparație cu nașterea vaginală, riscul variind în funcție de sex și tipul de anestezie. Cu toate acestea, analizele pe perechi de frați au arătat nicio diferență semnificativă, ceea ce sugerează că factori de confuzie pot explica asociațiile observate mai degrabă decât modul de naștere în sine.
Un studiu prospectiv pe 1000 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 9 ani a identificat 91 de cazuri (9,1%) de tulburări neuroevolutive incluzând ADHD, tulburare de spectru autist, dizabilitate intelectuală și tulburări de învățare. Studiul a găsit o prevalență mai mare la băieți și în grupa de vârstă 3-4 ani, evidențiind lacune semnificative în detectarea tulburărilor neuroevolutive în țările în dezvoltare și vulnerabilitatea copiilor din medii cu venituri scăzute.
