Atenție, impulsivitate și hiperactivitate.
743 de articoleUn studiu de neuroimagistică a constatat că metilfenidatul (un stimulent pentru ADHD) crește nivelurile de cateholamine și îmbunătățește recrutarea resurselor cognitive în timpul procesării propoziţiilor gramatical complexe la adulții sănătoși. Cercetarea demonstrează cum sistemele neurochimice modulează prelucrarea limbajului la nivel cerebral.
Această meta-analiză a 18 studii a examinat ratele de recurență ale osificării heterotopice neurogenă (formarea anormală de os după leziuni ale măduvei spinării sau leziuni cerebrale traumatice) după ablația chirurgicală, comparând tratamentul farmacologic, radioterapia și absența intervenției suplimentare. Terapia farmacologică a arătat o tendință către recurență mai scăzută (9,34%) comparativ cu radioterapia (15,71%) sau absența tratamentului (13,55%), deși diferențele nu au fost semnificative din punct de vedere statistic.
O femeie în vârstă de 30 de ani cu sindrom Down și epilepsie rezistentă la medicamente a dezvoltat umflarea severă a limbii (macroglosie) cauzată de muşcarea repetată a limbii în timpul ciupurilor de convulsii tonice, complicată de infecție și edem. Tratamentul conservator, inclusiv optimizarea convulsiilor, protecția mecanică împotriva muşcării și terapia antimicrobiană/cu corticosteroizi, a rezolvat cu succes afecțiunea fără a necesita intervenție invazivă a căilor respiratorii.
Această analiză narativă examinează suprapunerea simptomatică și potențiala comorbiditate între tulburarea din spectrul autist și tulburarea afectivă bipolară, explorând dacă trăsăturile autiste pot crește susceptibilitatea la dezvoltarea tulburii bipolare sau severitatea acesteia. Autorii discută date epidemiologice, provocări diagnostice, mecanisme neurobiologice și recomandă o diagnosticare diferențială prudentă cu observație longitudinală și colaborare interdisciplinară pentru indivizii cu ambele condiții.
ADHD-ul la adulți afectează aproximativ 2,5% din populația mondială și coexistă frecvent cu afecțiuni psihiatrice (anxietate, tulburări de dispoziție, somn, consum de substanțe) și condiții somatice (obezitate, boli cardiovasculare, diabet). Evaluarea cuprinzătoare utilizând scale de evaluare standardizate și tratamentul care combină psihoeducația, farmacoterpia (medicamente stimulante sau non-stimulante) și intervenții psihosociale sunt esențiale, deși mulți adulți rămân nediagnostichazi.
Această revizuire de domeniu mapează literatura empirică privind modul în care adulții cu ADHD consumă tutun, cannabis, alcool, cocaină și stimulanți neprescriși la rate mai ridicate decât populația generală, examinând dacă consumul de substanțe reprezintă automedicamente pentru simptome versus consum recreativ sau vulnerabilitate comună la adicție. Studiul caracterizează sistematic modul în care ipoteza automedicamente este formulată și operaționalizată în literatura științifică pentru diferite substanțe.
Această revizuire clinică examinează riscul substantial crescut al tulburărilor psihotic (tulburarea bipolară, schizofrenia, psihoza) la persoanele cu ADHD, cu rapoarte de cote variind între 4,7-8,9, și discută mecanismele explicative potențiale, inclusiv factorii neuroevolutivi comuni și simptomatologia suprapusă. Autorii evaluează dacă simptomele ADHD pot reprezenta manifestări timpurii ale tulburărilor psihotic, examinează datele de siguranță privind medicamentele pentru ADHD (noting că metilfenidatul nu prezintă risc psihotic crescut), și subliniază necesitatea stratificării riscului pentru a ghida urmărirea clinică prior.
Acest studiu a comparat ratele încercărilor de suicid și ideația suicidară între pacienții psihiatrici ambulatori cu BPD-ADHD comorbid versus BPD singur, constatând că grupul doar BPD a raportat de fapt semnificativ mai multe încercări de suicid pe viață și ideație suicidară actuală. Rezultatele sugerează că ADHD comorbid nu crește riscul de suicid la pacienții cu BPD, contrar așteptărilor inițiale bazate pe caracteristicile impulsivității comune și disregulării emoționale.
Un studiu transversal pe 55 de pacienți adulți cu ADHD netratați și 32 de subiecți de control sănătoși a găsit niveluri seric semnificativ mai scăzute ale peptidei eliberatoare de gastrin și neuromedina B în grupul ADHD comparativ cu controalele. Rezultatele sugerează că acești neuropeptizi ar putea avea un rol de biomarker în fiziologia patologică a ADHD-ului la adulți.
Acest studiu propune o rețea de învățare profundă multimodală care combină imagistica fMRI în stare de repaus cu date non-imagistice pentru a îmbunătăți acuratețea diagnosticului TSA prin introducerea unei metode inovative de selecție a caracteristicilor (CDDS) și o arhitectură de autoencoder variațional-autoencoder de dezvuiere. Abordarea adresează limitările metodelor diagnostice tradiționale prin reducerea subiectivității și îmbunătățirea extracției caracteristicilor pentru predicții clinice mai fiabile.
Acest studiu epidemiologic a analizat date din 36.309 adulți americani pentru a examina incidența cumulativă și momentul apariției tulburării de anxietate generalizată (TAG) după diferite tulburări de utilizare a substanțelor. Tulburarea de utilizare a canabisului a arătat cel mai înalt risc la 10 ani de debut al TAG (7,06%), urmată de nicotină (5,45%) și alcool (5,22%), depășind substanțial grupa de control (1,34%).
O analiză sistematică și o metaanaliză a 19 studii care au inclus aproape 16 milioane de participanți din trei continente au examinat asocierea dintre ADHD și rezultatele mortalității. Cercetarea sugerează că ADHD este legat de un risc crescut de mortalitate, dar medicamentele pot oferi beneficii de protecție.
Acest protocol descrie o revizuire sistematică de domeniu care examinează abordările bazate pe inteligență artificială, învățare automată și învățare profundă pentru diagnosticul obiectiv al ADHD pe baza de neuroimagistică, electrofioziologie și biobmarkeri digitali. Revizuirea va evalua acuratețea predictivă, modalitățile de date, generalizabilitatea modelelor și pregătirea clinică pentru implementarea în lume reală a metodelor de clasificare ADHD bazate pe AI.
Această recenzie examinează evoluția diagnosticului și farmacoterapiei ADHD, acoperind tratamentele stabilite, cum ar fi agoniștii alfa-2 și psihostimulanții, alături de terapeuti emergenti care vizează căile monoaminergice, glutamatergice, colinergice și glicinergice. Autorii evidențiază că progresele recente în înțelegerea fiziopatologiei ADHD au identificat noi ținte de tratament dincolo de mecanismele catecholaminergice tradiționale, susținând abordări cu mecanisme distincte pentru rezultate pe termen lung îmbunătățite în această afecțiune de durată întreagă.
Acest studiu examinează potențialii biomarkeri neuropeptidici (peptida de eliberare a gastrinei și neuromedia B) și corelația lor cu severitatea simptomelor la adulții cu ADHD. Cercetarea contribuie la înțelegerea mecanismelor neurobiologice care stau la baza prezentării ADHD la adult.
Dovezile recente sugerează că creșterea aparentă a diagnosticelor de ADHD în Europa este în mare parte atribuibilă unei conștientizări și unor practici diagnostice îmbunătățite, mai degrabă decât unei creșteri reale a prevalenței. Cercetările indică faptul că ADHD rămâne subdiagnosticate în mai multe țări europene, evidențiind lacune diagnostice mai degrabă decât o creștere epidemică.
Acest studiu bibliometric cartografiază peisajul cercetării privind depresia comorbidă în sindromul Tourette pe baza a 2.311 publicații, urmărind modul în care focusul cercetării a evoluat de la controlul ticurilor și farmacologie la comorbiditățile psihiatrice și rezultatele funcționale. Temele cheie identificate includ interconexiuni puternice între ST, OCP, ADHD și depresie, cu neuromodulația care apare ca o zonă semnificativă de cercetare în tratament.
Această cercetare integrează date genetice și transcriptomice din multiple surse pentru a identifica gene (XRN2, PPP3CA) și căi biologice comune între sindromul X fragil și tulburarea spectrului autist, dezvăluind mecanisme biologice distincte care stau la baza acestor condiții. Studiul utilizează cartografierea conectivității pentru a prioritiza molecule mici cu potențiale mecanisme terapeutice pe baza semnăturilor transcripționale asociate genetic.
