Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Această cercetare examinează dacă compoziția microbiomului intestinal ar putea servi drept biomarker pentru diagnosticarea sau predicția evoluției sclerozei multiple. Studiul explorează relația dintre comunitățile bacteriene din intestin și progresiunea bolii SM, o zonă recunoscută de cercetare în patofizioiogia SM.
Acest studiu aplică tehnici de imagistică cerebrală funcțională pentru a identifica markeri neurobiologici asociați cu riscul de căderi la adulții vârstnici cu scleroză multiplă. Cercetarea urmărește să dezvolte modele predictive care ar putea îmbunătăți evaluarea clinică și strategiile de prevenire a căderilor în această populație vulnerabilă.
Acest studiu investigheaza diferentele structurale ale creierului in materia gri legate de functia de mobilitate, comparand adultii mai in varsta cu SM cu cei fara boala. Cercetarea utilizeaza neuroimagistica pentru a identifica care regiuni cerebrale se coreleaza cu capacitatea de mobilitate fizica la SM si imbatranirea sanatoasa.
Un studiu multicentru prospectiv a măsurat nivelurile serice de lanț ușor de neurofilament (sNfL) și proteina acidi fibrillari gliali (sGFAP) la 115 pacienți cu scleroză multiplă cu remisiuni-recăderi tratați cu ocrelizumab pe parcursul unui an pentru a identifica biomarkeri care să prezică răspunsul la tratament. Nivelurile inițiale ridicate de sNfL și sGFAP au fost asociate cu eșecul tratamentului din cauza inflamației continue, în timp ce majoritatea pacienților cu progresie fără recăderi au prezentat niveluri scăzute de sNfL, ceea ce sugerează că acești biomarkeri pot ajuta la prezicerea care pacienți vor atinge remisia activității bolii.
Acest studiu prospectiv a comparat nivelurile serice de pleiotrofină (PTN) în 168 de pacienți cu SM pe trei subtipuri de boală (SMRR, SMPP, SMSP) față de 41 de controale sănătoase, găsind niveluri semnificativ mai scăzute de PTN la pacienții cu SM în general și la subgrupurile SMRR și SMSP. Constatările sugerează că pleiotrofina poate juca un rol în patogeneza SM și ar putea fi investigată ca potențial biomarker pentru anumite fenotipuri de boală.
