Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Acest raport de caz documentează sindromul cord alb, o complicație rară care apare după chirurgia de decompresie spinală cervicală la un pacient în vârstă de 81 de ani, prezentând tetraplegia acută și semnale caracteristice de hiperintensitate pe imagini IRM ponderate în T2. Autorii revizuiesc 13 cazuri raportate anterior și discută mecanismul propus al leziunii de reperfuzie urmărind decompresie ca factor cauzal.
Acest studiu a comparat nivelurile serice de lactat dehidrogenază (LDH) între 113 pacienți cu tulburare de anxietate generalizată și 90 de controale sănătoase, găsind niveluri semnificativ mai scăzute de LDH în grupul GAD (157,7 vs 173,2 U/L). Nivelurile de LDH au arătat o corelație negativă cu scorurile severității anxietății, sugerând o posibilă asociere cu biomarker-ul simptomelor de anxietate.
Această meta-analiză a integrat date din 15 cohorte pe patru ascendențe pentru a identifica variante genetice asociate cu răspunsul la inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) în tulburarea depresivă majoră, examinând atât rezultatele de non-remisiune, cât și de îmbunătățire procentuală. Deși nu au fost identificate variante semnificative la nivel genomic, meta-regresia trans-ancestrală a relevat loci sugestive și îmbogățire nominală a căii sinapselor serotonerge, contribuind la înțelegerea heterogenității răspunsului la antidepresive.
Acest studiu a integrat date de expresie ARNm din mai multe seturi de date cerebrale post-mortem și a aplicat cinci algoritmi de învățare automată pentru a identifica gene asociate autismului, identificând constant EIF4A1 ca candidat principal. Validarea într-un model de șobolan cu activare imună maternală a confirmat expresia alterată a EIF4A1 în regiuni cerebrale asociate autismului, cu potențial de inversare prin tratament antipsihotic.
Acest eseu examinează modul în care conceptul de tulburare din spectrul autist a evoluat semnificativ din anii 1940 alături de creșteri masive ale prevalenței, explorând factori precum schimbările culturale către incluziune, praguri diagnostice reduse și tendințele de autodiagnostic. Autorii observă diferențe substanțiale între cei diagnosticați în copilărie versus adolescență/vârstă adultă și solicită examinarea critică a modificărilor conceptuale diagnostice și implicațiile lor clinice și de cercetare.
