Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Această cercetare examinează diferențele în organizarea rețelei funcționale a creierului în ADHD, investigând în mod specific cum stările cerebrale integrate și segregate necesită niveluri diferite de energie de control. Studiul contribuie la înțelegerea bazei neurobiologice a ADHD prin analiza modelelor de conectivitate funcțională a creierului.
Această scurtă trecere în revistă examinează ADHD ca o afecțiune sistemică prin investigarea anomaliilor funcției vizuale și modul în care medicamentele psihostimulante afectează procesele vizuale. Studiul sintetizează dovezi privind relația dintre neurobiologia ADHD și implicarea sistemului ocular/vizual.
Această analiză narrativă examinează relația dintre caracteristicile temperamentului timpuriu și dezvoltarea ulterioară a ADHD, analizând factorii de risc dezvoltatori și relevanța lor clinică. Revizuirea sintetizează dovezi privind modul în care trăsăturile temperamentale pot contribui la patogeneza ADHD și pot informa strategiile de evaluare clinică și intervenție pe parcursul vieții.
Acest studiu a surveiat 536 de participanți din patru grupuri (persoane cu ADHD, părinți, profesioniști și public) privind preferințele pentru terminologia legată de ADHD, inclusiv limbajul centrat pe persoană vs. centrat pe identitate și caracterizarea ADHD ca neurodiversitate vs. dezabilitate. Toate grupurile au preferat predominant limbajul centrat pe persoană și descrierea ADHD ca ceva pe care îl are cineva mai degrabă decât ceea ce este, preferințele pentru limbajul centrat pe identitate corelând cu preferințele gramaticale mai degrabă decât cu viziuni bazate pe identitate.
Această revizuire sistematică și meta-analiză a cinci studii preclinice (2018-2024) a evaluat veziculele extracelulare derivate din celule stem mezenchimale (MSC-EVs) ca o potențială terapie fără celule pentru tulburarea de spectru autist, găsind îmbunătățiri în sociabilitate și comportamente repetitive reduse în modele de șoareci, alături de modularea markerilor neuroinflammatori. Deși rezultatele sunt promițătoare în setări de laborator controlate, constatările rămân limitate la studii pe animale și eficacitatea clinică la oameni nu a fost stabilită.
