Ai întrebări despre autism, ADHD, anxietate sau depresie? Găsești ghiduri clare, verificate de specialiști. Acum, acces gratuit.
Acest studiu retrospectiv de neuroimagistică a comparat morfometria corpului calos la 23 de copii cu sindromul Down versus 23 de controale (vârste 6-42 de luni) folosind RMN. Au fost identificate diferențe semnificative de formă în corpul calos între grupuri, cu deformarea cea mai pronunțată în regiunea spleniumului la copiii cu sindromul Down.
Sindromul Down implică o îmbătrânire accelerată cauzată de trisomia 21, senescența celulară — o oprire ireversibilă a ciclului celular — fiind considerată un mecanism-cheie care stă la baza declinului cognitiv și a comorbidităților asociate vârstei. Articolul trece în revistă dovezile actuale care leagă senescența celulară de fenotipurile de îmbătrânire prematură și de disfuncția multiorganică, identificând-o ca o potențială țintă terapeutică.
Acest studiu a utilizat imagistica prin RMN pentru a măsura volumele talamice și hipotalamice la modele de șoareci transgenici relevante pentru sindromul Down (șoareci trisomici Ts1Rhr și șoareci monosomici Ms1Rhr). Rezultatele au arătat reduceri semnificative ale volumului talamic atât la șoarecii trisomici, cât și la cei monosomici, în comparație cu grupul de control, dar nu s-au observat diferențe în ceea ce privește volumul hipotalamic, ceea ce evidențiază complexitatea corelațiilor genotip-fenotip în structura cerebrală asociată sindromului Down.
Acest studiu a analizat modul în care funcționarea adaptativă (abilitățile de comunicare, de desfășurare a activităților cotidiene și de socializare) se modifică odată cu vârsta la 115 copii și adolescenți cu sindromul Down (cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani). Rezultatele arată că, în timp ce scorurile standard scad în timp, scorurile echivalente vârstei cresc, atât vârsta cronologică, cât și vârsta mentală contribuind la dezvoltarea abilităților, în special vârsta mentală în cazul abilităților de comunicare.
Acest amplu studiu de istorie naturală a analizat diagnosticele legate de sistemul imunitar la 1299 de persoane cu sindromul Down, comparativ cu 2605 de subiecți din grupul de control, constatând o probabilitate semnificativ mai mare de afecțiuni inflamatorii/autoimune (alopecie areată, septicemie, purpură, rozacee) și o probabilitate mai mică de infecții virale. Rezultatele sugerează că sindromul Down implică o dereglare imunitară care crește susceptibilitatea la boli autoimune și inflamatorii, reducând în același timp, în mod paradoxal, incidența anumitor infecții virale.
