Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleAcest studiu retrospectiv pe 629 de pacienți cu SM a utilizat analiza profilului latent pentru a identifica trei grupuri distincte de traiectorii ale bolii pe baza ratelor de progresie a dizabilității și duratei bolii. Modelul a prezis cu succes tranzițiile pacienților între clase fenotipice în timp, cu implicații pentru stratificarea timpurie a riscului și managementul clinic.
Acest studiu a investigat dacă numărul de copii de ADN mitocondrial (mtDNA) ar putea serve ca biomarker pentru a distinge fazele bolii SM, comparând 25 de pacienți cu SM-RR cu 25 de controale sănătoase folosind analiza PCR cantitativă. Rezultatele au arătat că numărul de copii mtDNA a fost semnificativ mai scăzut în faza de remisiune în comparație cu grupul control, și mai ridicat în fazele de recădere, sugerând o posibilă utilitate diagnostică pentru diferențierea stărilor bolii SM.
Acest editorial oferă o privire de ansamblu asupra dezvoltărilor semnificative ale cercetării și perspectivelor clinice în scleroza multiplă și neuroimmunologie din 2021. Sintetizează înțelegerea actuală a mecanismelor bolii și a progreselor terapeutice relevante pentru specialiștii și cercetătorii în SM.
Acest raport de caz documentează boala de sero, o reacție adversă mediată de sistemul imunitar, care apare la un pacient cu SM care primește ocrelizumab (o terapie de epuizare a celulelor B cu anticorp monoclon). Raportul contribuie la înțelegerea efectelor secundare rare, dar grave, asociate cu această modalitate de tratament a SM.
Această recenzie examinează relația dintre proteina autofagiei Atg5 și scleroza multiplă, sintetizând dovezi din studii pe culturi celulare, animale și umane pentru a propune că nivelurile crescute de Atg5 pot contribui la autofagia disfuncțională, neurodegenerare și inflamație. Autorii sugerează că țintirea căilor autofagiei, în special Atg5, ar putea reprezenta o abordare terapeutică nouă pentru managementul SM.
Acest studiu a evaluat prevalența și severitatea disfuncției intestinale la 447 de pacienți cu SM folosind trei scale de evaluare validate, găsind simptome intestinale la 53,7% dintre participanți cu rate semnificativ mai mari în SM progresiv comparativ cu formele remitent-recidivante. Severitatea disfuncției intestinale a corelat cu durata bolii, nivelul de invaliditate și fenotipul bolii, confirmând-o ca o complicație clinic relevantă, dar sub-recunoscută a SM.
Un pacient cu scleroză multiplă remitentă-recidivantă a dezvoltat petehii (pete mici de sânge) și epistaxă (sângerări nazale) după a doua doză de alemtuzumab, o terapie imunosupresoare. Cazul subliniază importanța vigilenței clinice și managementului oportun al acestor efecte adverse cunoscute, pe măsură ce utilizarea alemtuzumabului se extinde în tratamentul sclerozei multiple.
Un studiu transversal pe 145 de pacienți cu SM din Arabia Saudită a constatat că nivelurile mai ridicate de activitate fizică au fost semnificativ asociate cu scoruri mai bune ale calității vieții, în special în rândul celor 41,7% din pacienții foarte activi. Cercetarea a utilizat chestionare standardizate pentru a măsura activitatea fizică și starea de sănătate, evidențiind că disponibilitatea pentru exercițiu și gestionarea simptomelor sunt factori importanți în îmbunătățirea calității vieții pentru pacienții cu SM.
Acest studiu investigheaza relatia dintre factorii sociodemografici (varsta, sex, educatie, statut ocupational) si caracteristicile clinice cu severitatea oboselii la pacientii cu scleroza multipla. Intelegerea acestor determinanti poate ajuta la identificarea populatiilor cu risc inalt si la informarea interventiilo r tintite pentru managementul oboselii in SM.
Acest studiu multicentric pe 26 de pacienți cu tumori cerebrale primare și SM a constatat că SM nici nu predispune, nici nu protejează împotriva dezvoltării gliomului, dar prezența concomitentă a SM este asociată cu reducerea rezecției tumorale și cu o prognoză mai proastă în cazurile de gliom cu mutație IDH. Modelele diferențiale de metilare la loci legate de imunitate și activitatea inflamatorie crescută a SM după radioterapie sugerează interacțiuni neuroimunologice între cele două condiții.
Acest studiu prospectiv pe 30 de ani al 132 de indivizi cu sindrom clinic izolat a descoperit că subțierea musculară (sarcopenia) se accelerează la cei care dezvoltă SM și se corelează cu severitatea dizabilității în stadiile ulterioare ale bolii. Cu toate acestea, măsurătorile timpurii ale grosimii musculare nu au prezis rezultatele de dizabilitate viitoare, sugerând că sarcopenia este mai degrabă un marcator concurrent decât un biomarcator predictiv în SM.
Acest studiu a comparat comunitățile virale intestinale în 20 de pacienți cu scleroză multiplă de tip recidivant-remitent versus 22 de controale sănătoase folosind secvențiere metagenomică, găsind o diversitate semnificativ mai scăzută a viromului și o compoziție alterată a bacteriofagilor/virusurilor eucariote la pacienții cu SM. Modelele dietetice au corelat cu clusterii de virom, sugerând o posibilă legătură între dietă, disbioza virală și patogeneza SM.
Acest studiu a analizat înregistrări de sănătate conectate din Columbia Britanică pentru a investiga vizitele la medicii gastroenterologi și utilizarea medicamentelor în cei 5 ani anteriori diagnosticului de scleroză multiplă, comparând 6.863 de cazuri de SM cu 31.865 de controale. Cazurile de SM au arătat rate semnificativ mai ridicate de gastrita, boli esofagiene și utilizarea de medicamente pentru constipație, anti-greață și medicamente care îmbunătățesc mobilitatea înainte de debutul simptomelor, bărbații prezentând un risc disproporționat mai mare pentru medicamentele de motilitate.
Cercetătorii au studiat CPa9-HNE, un biomarker al activității neutrofilelor, determinat din sânge, ca potențial instrument de diagnostic pentru diferențierea pacienților cu scleroză multiplă de subiecții sănătoși din grupul de control. Biomarkerul a demonstrat o precizie discriminatorie ridicată (AUROC > 0,97) în diferențierea atât a sclerozei multiple primare progresive, cât și a celei recidivante-remisive, având aplicații potențiale în evaluarea eligibilității pacienților pentru imunoterapii țintite.
Acest studiu a examinat densitatea fibrelor nervoase intraepidermale (IENFD) la pacienții cu SM comparativ cu persoanele sănătoase, folosind biopsii de piele din locații proximale și distale ale piciorului. Rezultatele au arătat o densitate semnificativ redusă a fibrelor nervoase proximale la pacienții cu SM, dar nu au arătat nicio diferență semnificativă în IENFD distal, sugerând implicarea fibrelor nervoase proximale legată de simptomele de durere neuropată.
Tratamentul precoce al sclerozei multiple implică două abordări principale: terapia escaladată (începerea tratamentului cu medicamente cu eficacitate redusă, dar cu un profil de siguranță mai bun) și tratamentul precoce cu eficacitate ridicată (utilizarea din timp a medicamentelor cu eficacitate ridicată, în ciuda riscului crescut). În prezent se desfășoară studii randomizate pentru a determina care dintre aceste strategii inițiale produce rezultate optime pe termen lung la pacienții nou diagnosticați.
O analiză retrospectivă a unui număr de 41 de pacienți cu scleroză multiplă (SM) și uveită, comparativ cu un grup de control format din 123 de persoane cu SM, a evidențiat faptul că acumularea dizabilității (timpul necesar pentru atingerea scorului EDSS 3) a avut loc mai rapid la pacienții cu uveită concomitentă. Rezultatele sugerează că uveita ar putea fi asociată cu o evoluție mai gravă a sclerozei multiple.
Un studiu descriptiv realizat pe un eșantion de 170 de pacienți cu scleroză multiplă din întreaga țară a evidențiat o predominanță a femeilor, scleroza multiplă recidivant-remisivă ca tip cel mai frecvent, precum și simptome comune, printre care oboseala, tulburările cognitive și spasticitatea. Terapiile modificatoare de boală (interferon beta-1a, azatioprină) au fost utilizate alături de medicina tradițională/complementară (ventuze, recitarea Coranului, apiterapie), activitatea profesională, satisfacția față de tratament și stresul fiind asociate în mod semnificativ cu frecvența recidivelor.