Scleroza multiplă și viața cu aceasta.
396 de articoleAceastă recenzie examinează relația dintre proteina autofagiei Atg5 și scleroza multiplă, sintetizând dovezi din studii pe culturi celulare, animale și umane pentru a propune că nivelurile crescute de Atg5 pot contribui la autofagia disfuncțională, neurodegenerare și inflamație. Autorii sugerează că țintirea căilor autofagiei, în special Atg5, ar putea reprezenta o abordare terapeutică nouă pentru managementul SM.
Acest studiu a evaluat prevalența și severitatea disfuncției intestinale la 447 de pacienți cu SM folosind trei scale de evaluare validate, găsind simptome intestinale la 53,7% dintre participanți cu rate semnificativ mai mari în SM progresiv comparativ cu formele remitent-recidivante. Severitatea disfuncției intestinale a corelat cu durata bolii, nivelul de invaliditate și fenotipul bolii, confirmând-o ca o complicație clinic relevantă, dar sub-recunoscută a SM.
Această analiză de sinteză sintetizează datele științifice privind platformele de telereabilitare destinate gestionării tulburărilor de mers și de echilibru la persoanele cu scleroză multiplă, tulburări care afectează aproximativ 25% dintre pacienți la debutul bolii și aproape 50% în decurs de cinci ani. Au fost analizate opt studii evaluate de colegi, care au implicat 355 de participanți (vârsta medie de 48 de ani), pentru a evalua diferite tipuri de intervenții de reabilitare la distanță recunoscute ca alternative rentabile și satisfăcătoare la terapia fizică față în față.
Această recenzie examinează cum astrocitele, un tip de celulă glială cerebrală, suferă schimbări morfologice și moleculare semnificative care contribuie la pierderea și repararea mielinei în SM. Studiul evidențiază alterările semnalizării astrocitelor și interacțiunile lor cu alte celule ale sistemului nervos ca mecanisme cheie în patologia SM, dincolo de focalizarea tradițională pe factori imunitari periferici.
Un pacient cu scleroză multiplă remitentă-recidivantă a dezvoltat petehii (pete mici de sânge) și epistaxă (sângerări nazale) după a doua doză de alemtuzumab, o terapie imunosupresoare. Cazul subliniază importanța vigilenței clinice și managementului oportun al acestor efecte adverse cunoscute, pe măsură ce utilizarea alemtuzumabului se extinde în tratamentul sclerozei multiple.
Un studiu transversal pe 145 de pacienți cu SM din Arabia Saudită a constatat că nivelurile mai ridicate de activitate fizică au fost semnificativ asociate cu scoruri mai bune ale calității vieții, în special în rândul celor 41,7% din pacienții foarte activi. Cercetarea a utilizat chestionare standardizate pentru a măsura activitatea fizică și starea de sănătate, evidențiind că disponibilitatea pentru exercițiu și gestionarea simptomelor sunt factori importanți în îmbunătățirea calității vieții pentru pacienții cu SM.
Acest studiu investigheaza relatia dintre factorii sociodemografici (varsta, sex, educatie, statut ocupational) si caracteristicile clinice cu severitatea oboselii la pacientii cu scleroza multipla. Intelegerea acestor determinanti poate ajuta la identificarea populatiilor cu risc inalt si la informarea interventiilo r tintite pentru managementul oboselii in SM.
Acest studiu multicentric pe 26 de pacienți cu tumori cerebrale primare și SM a constatat că SM nici nu predispune, nici nu protejează împotriva dezvoltării gliomului, dar prezența concomitentă a SM este asociată cu reducerea rezecției tumorale și cu o prognoză mai proastă în cazurile de gliom cu mutație IDH. Modelele diferențiale de metilare la loci legate de imunitate și activitatea inflamatorie crescută a SM după radioterapie sugerează interacțiuni neuroimunologice între cele două condiții.
Acest studiu prospectiv pe 30 de ani al 132 de indivizi cu sindrom clinic izolat a descoperit că subțierea musculară (sarcopenia) se accelerează la cei care dezvoltă SM și se corelează cu severitatea dizabilității în stadiile ulterioare ale bolii. Cu toate acestea, măsurătorile timpurii ale grosimii musculare nu au prezis rezultatele de dizabilitate viitoare, sugerând că sarcopenia este mai degrabă un marcator concurrent decât un biomarcator predictiv în SM.
Acest studiu a comparat comunitățile virale intestinale în 20 de pacienți cu scleroză multiplă de tip recidivant-remitent versus 22 de controale sănătoase folosind secvențiere metagenomică, găsind o diversitate semnificativ mai scăzută a viromului și o compoziție alterată a bacteriofagilor/virusurilor eucariote la pacienții cu SM. Modelele dietetice au corelat cu clusterii de virom, sugerând o posibilă legătură între dietă, disbioza virală și patogeneza SM.
Acest studiu a analizat înregistrări de sănătate conectate din Columbia Britanică pentru a investiga vizitele la medicii gastroenterologi și utilizarea medicamentelor în cei 5 ani anteriori diagnosticului de scleroză multiplă, comparând 6.863 de cazuri de SM cu 31.865 de controale. Cazurile de SM au arătat rate semnificativ mai ridicate de gastrita, boli esofagiene și utilizarea de medicamente pentru constipație, anti-greață și medicamente care îmbunătățesc mobilitatea înainte de debutul simptomelor, bărbații prezentând un risc disproporționat mai mare pentru medicamentele de motilitate.
Cercetătorii au studiat CPa9-HNE, un biomarker al activității neutrofilelor, determinat din sânge, ca potențial instrument de diagnostic pentru diferențierea pacienților cu scleroză multiplă de subiecții sănătoși din grupul de control. Biomarkerul a demonstrat o precizie discriminatorie ridicată (AUROC > 0,97) în diferențierea atât a sclerozei multiple primare progresive, cât și a celei recidivante-remisive, având aplicații potențiale în evaluarea eligibilității pacienților pentru imunoterapii țintite.
Acest studiu a examinat densitatea fibrelor nervoase intraepidermale (IENFD) la pacienții cu SM comparativ cu persoanele sănătoase, folosind biopsii de piele din locații proximale și distale ale piciorului. Rezultatele au arătat o densitate semnificativ redusă a fibrelor nervoase proximale la pacienții cu SM, dar nu au arătat nicio diferență semnificativă în IENFD distal, sugerând implicarea fibrelor nervoase proximale legată de simptomele de durere neuropată.
Tratamentul precoce al sclerozei multiple implică două abordări principale: terapia escaladată (începerea tratamentului cu medicamente cu eficacitate redusă, dar cu un profil de siguranță mai bun) și tratamentul precoce cu eficacitate ridicată (utilizarea din timp a medicamentelor cu eficacitate ridicată, în ciuda riscului crescut). În prezent se desfășoară studii randomizate pentru a determina care dintre aceste strategii inițiale produce rezultate optime pe termen lung la pacienții nou diagnosticați.
O analiză retrospectivă a unui număr de 41 de pacienți cu scleroză multiplă (SM) și uveită, comparativ cu un grup de control format din 123 de persoane cu SM, a evidențiat faptul că acumularea dizabilității (timpul necesar pentru atingerea scorului EDSS 3) a avut loc mai rapid la pacienții cu uveită concomitentă. Rezultatele sugerează că uveita ar putea fi asociată cu o evoluție mai gravă a sclerozei multiple.
Un studiu descriptiv realizat pe un eșantion de 170 de pacienți cu scleroză multiplă din întreaga țară a evidențiat o predominanță a femeilor, scleroza multiplă recidivant-remisivă ca tip cel mai frecvent, precum și simptome comune, printre care oboseala, tulburările cognitive și spasticitatea. Terapiile modificatoare de boală (interferon beta-1a, azatioprină) au fost utilizate alături de medicina tradițională/complementară (ventuze, recitarea Coranului, apiterapie), activitatea profesională, satisfacția față de tratament și stresul fiind asociate în mod semnificativ cu frecvența recidivelor.
Această analiză examinează tehnologiile recente de neuroimagistică, inclusiv RMN, PET, imagistica oculară și învățarea automată, susținute de inițiativele de cercetare în domeniul sclerozei multiple, cu scopul de a detecta mai eficient patologia precoce a sclerozei multiple și de a monitoriza răspunsul la tratament. Autorii subliniază că, deși acești biomarkeri se dovedesc promițători pentru prezicerea și monitorizarea evoluției bolii și pot servi drept criterii de evaluare în studiile clinice, sunt necesare studii longitudinale pentru a transpune aceste măsuri în practica clinică de rutină.
Această revizuire Cochrane evaluează eficacitatea și siguranța alemtuzumabului, un anticorp monoclonal umanizat, în tratarea diverselor forme de scleroză multiplă, în comparație cu placebo sau cu alte tratamente active. Rezultatele primare includ supraviețuirea fără recidive, progresia susținută a bolii și evenimentele adverse, iar indicatorii secundari cuprind progresia dizabilității, calitatea vieții și leziunile detectate prin RMN.