„Ipoteza discontinuității” în cazul depresiei la vârste înaintate: implicații clinice și de cercetare

Această analiză narativă contestă ipoteza conform căreia starea depresivă se înscrie pe un continuum cu tulburările depresive, propunând, în schimb, că la persoanele în vârstă starea depresivă poate fi o consecință a îmbătrânirii, legată de afecțiuni fizice, la persoanele rezistente la tulburările depresive propriu-zise. Autorii susțin că diferențele în evoluția afecțiunii, valoarea predictivă scăzută a screeningului și relațiile doză-răspuns inconsistente susțin reconceptualizarea depresiei la vârste înaintate, cu implicații asupra eficacității tratamentului farmacologic.